Blog

De ce e o idee bună să faci parte dintr-un book club

Acum ceva timp am început poate una dintre cele mai mișto și utile chestii pe care le-am făcut în ultimii ani. Totul a început când stăteam de vorbă cu vară-mea și, dintr-una în alta, a început să-mi povestească despre un mini-bookclub în care era implicată la muncă. M-am îndrăgostit la prima vedere de idee. Mă rog, nu-i ca și cum nu știam ce-i ăla un bookclub, dar nu știu de ce aveam în minte imaginea unor tanti trecute de prima tinerețe care se adună la ceai la una dintre ele acasă și discută despre Sandra Brown pentru că altă treabă nu au.

Anyway, ideea e că am zis imediat „Hai să ne strângem 4-5 inși și să facem și noi, să vedem ce iese”. Vreo lună mai tarziu i-am dat drumul. Cum funcționează treaba? În principiu, suntem 5 oameni care ne întâlnim lunar (sau cum ne permite timpul, că na, adulthood) și fiecare, pe rând, propune câte o carte.

La întâlnire, cel care a propus cartea alege și locația (am zis totuși să nu fim pensionari până la capăt și am hotărât să ne întâlnim în oraș, nu acasă la cineva). Cu ocazia asta am mai văzut și niște locuri noi prin București, de la cele mai hipsteresti ceainării la locuri mai fancy, în funcție de unde i se scoală fiecăruia să facă rezervare când îi vine rândul. Iar la sfârșitul întâlnirii, următorul la rând vine și cu propunerea/propunerile de cărți pentru luna următoare. Regula e că nimeni nu trebuie să fi citit cartea care se dă. Aici e cu dus și întors, pentru că unele cărți n-au fost atât de minunate cum avea impresia cel sau cea care le-au dat. Dar așa am hotărât inițial și, până acum, n-a fost nicio carte atât de îngrozitoare încât să ne facă să schimbăm asta.

Bun, astea au fost chestiile organizatorice, care-s mai puțin importante. Pentru că cel mai și cel mai bun lucru care-a ieșit din bookclub-ul ăsta, pentru mine cel puțin, are legătură cu cititul, bineînțeles. În primul rând, am vrut/n-am vrut, am avut/n-am avut timp, a trebuit să citesc. La modul că dacă tot am zis că fac o treabă, măcar să mă străduiesc. Înainte de asta, deși mai puneam mâna din când în când pe câte o carte despre care auzeam de bine, nu reușeam deloc să citesc cât aș fi vrut. Că doar o știți pe-aia cu „Bă, ce mi-ar plăcea să citesc mai mult, dar n-am timp”. Suntem o lume de cititori fără timp de citit.

Doi la mână, a fost foarte interesant, că fiind cinci oameni mai mult sau mai puțin diferiți (și nu mă refer doar la faptul că suntem doi băieți și trei fete), am citit cărți pe care probabil că altfel nu le-aș fi citit. Asta e și de bine și de rău. Pe unele nu le-am lăsat din mână până nu le-am terminat, la altele a fost chin să le termin. Și apropo de asta, când a venit vorba despre bookclub în discuții cu alți prieteni sau cunoscuți care citesc mult, mare parte mi-au zis că le-ar fi greu să facă asta, pentru că dacă o carte nu îi încântă, nu prea au tragere de inimă s-o citească. Într-adevăr, aici nu prea ai ce-i face. Din moment ce m-am implicat în treaba asta, am considerat că e de bun simț să termin fiecare carte, chiar dacă la unele am avut nevoie de destul de multă voință.

Dar de departe cel mai bun lucru pe care mi l-a adus bookclub-ul ăsta a fost reapariția obiceiului de-a citi. De ceva timp am început să cred din ce în ce mai tare că orice chestie pe care și-o propune cineva ține de obicei. Vrei să mergi la sală? O să fie greu până îți intră în obicei. Vrei să te lași de fumat? O să fie greu până îți intră în obicei să fii nefumător. Și tot așa. Ori cu cititul, cel puțin la mine, a fost la fel.

Și-atunci când îți reintră ceva în obicei, mai ales când e ceva care ți-a placut întotdeauna, crede-mă, nu va mai exista „Aș vrea, dar n-am timp”. Da, orele alea pe care le petreci săptămânal cu cartea în mână trebuie să le iei din altă parte, dar, dacă chiar îți place să citești și îți dorești să faci asta, o să găsești de unde. La mine, cred că principala „victimă” a cititului au fost serialele și filmele. M-am chinuit un an întreg să revăd House cap coadă. Am reușit cu greu. Acum am câteva luni de când mă chinui să văd Ozark, dar apuc doar 2-3 episoade de Suits pe săptămână, că e light și pot să mă uit la jumătate de episod cât mănânc. La filme cred că-mi ajung degetele de la mâini să număr câte-am văzut anul ăsta. Nu mi-a părut rău nicio secundă.

Între timp, am luat o pauză de vreo jumătate de an, dar doar ce ne-am pus pe treabă iar. Mai mult decât atât, datorită experienței mișto cu book-club-ul, recent am început ceva asemănător și cu echipa cu care lucrez „în viața profesională”. Întâmplător sau nu, e un proiect legat de cărți, tuturor ne place să citim, și alegem cărți care să ne ajute atât la nivel de proiect, cât și la nivel personal. Fie că sunt cărți de business, biografii, „personal growth”, chiar și fiction, orice. Singura diferență e că „întâlnirile” sunt de fapt call-uri pe Skype, pentru că nu toți suntem în același oraș.

E, și dacă tot m-am apucat de scris postul ăsta, am zis că poate n-ar fi o idee rea să scriu și ce cărți am avut până acum la bookclub, că cine știe, poate vrea cineva să se reapuce de citit și nu știe de unde să înceapă (sunt în ordinea în care îmi aduc aminte că au fost date).

TABLOUL FLAMAND de Arturo Perez-Reverte

În engleză: The Flander’s Panel. Prima carte pe care am discutat-o, dată de mine. Subiectul mi s-a părut interesant și cartea a început la fel de interesant. O tipă care restaurează tablouri în Madrid descoperă un mesaj ascuns într-o pictură și, împreună cu niște unii încearcă să deslușească misterul unei crime de-acum 500 de ani. Deja mă gândeam la ceva gen Codul lui DaVinci cu deslușit mistere vechi de sute de ani, suna bine de tot. Din păcate, mi s-a părut că a doua parte a cărții, și în special finalul, puteau fi mult mai interesante. Am încercat să-i dau 3 stele pe goodreads, dar pur și simplu n-am putut să-i dau mai mult de 2 (din 5). [link goodreads/link elefant.ro]

CÂND DUMNEZEU ERA IEPURE de Sarah Winman

În engleză: When God Was a Rabbit. Este povestea unei familii de-a lungul a vreo 40 de ani, totul privit prin ochii personajului principal, o femeie pe care o cunoaștem în copilărie și o urmărim apoi până la maturitate. Foarte faină, m-a prins, deși mi se pare că autoarea a pus cam multe teme în „ciorbă”. Este și o poveste „coming of age”, are și gay, și 9/11 și mai multe. Dar per total mi-a plăcut. Încă o dovadă că una dintre cele mai puternice metode de-a transmite idei, sentimente, emoții, este prin ochii și vocea unui copil. Sunt anumite pasaje in carte când ți se face pielea de găină. Autoarea e britanică și cartea a luat câteva premii. [link goodreads/link elefant.ro]

PLÂNSUL LUI NIETZSCHE de Irvin D. Yalom

În engleză: When Nietzsche Wept. Este povestea unei întâlniri fictive dintre Nietzsche și Josef Breuer, un renumit medic contemporan cu Nietzsche. Deși aparent cei doi nu s-au întâlnit niciodată, Yalom ni-l arată pe Nietzsche venind la Breuer să se trateze de niște migrene. Și bineînțeles că sfârșesc prin a discuta foarte multă filozofie. Și toată treaba e destul de credibilă. Eu am perceput cartea ca un fel de „Nietzsche for dummies”. Deși știu câte ceva despre Nietzsche și filozofia lui, nu cunosc atât de bine, așa că mi-a plăcut cartea. Chiar am mai pus câteva chestii legate de subiect pe lista de citit. [link goodreads/link elefant.ro]

ÎN AERUL RAREFIAT de Jon Krakauer

În engleză: Into Thin Air. Deja povestea e arhicunoscută, mai ales că acum vreo 2 ani s-a făcut și „Everest”, filmul cu Jake Gylenhall, care e bazat pe carte. Pe scurt, Krakauer este un jurnalist foarte apreciat în State (intre timp a mai scris și Into The Wild, despre retardul de McCandless), care în ’96 a fost trimis de revista Outside într-o expediție pe Everest, locul fiind oferit de cel care organiza ascensiunea, Rob Hall, ca să-și promoveze serviciile. E, mai multe chestii s-au nimerit foarte prost în expediția asta, fiind considerată una dintre cele mai negre expediții din istorie, pentru că 8 oameni nu s-au mai întors, inclusiv Rob Hall. Chiar dacă mi-s simpatici și Jake Gylenhall și Sam Worthington, filmul nu m-a dat pe spate, așa că atunci când am auzit că Krakauer l-a criticat destul de mult, cartea mi-a trezit interesul. Și mi-a plăcut. În primul rând pentru felul în care e scrisă (se vede că e jurnalist, și unul bun chiar). Mi se pare că încearcă să fie cât mai obiectiv posibil, dar totuși recunoaște că sunt câteva episoade în care nu bagă mâna în foc că lucrurile s-au întâmplat așa cum și le-a adus el aminte, pentru că Everestul îți ia până și ultima picătură de energie, voința, luciditate. Și mi-a mai mai plăcut și cum descrie senzațiile extreme pe care le provoacă muntele ăla și cum forțează limitele oamenilor în permanență. Foarte fain. A fost numită „Book of the Year” de Time în ’97, fiind și una dintre cele trei finaliste la Pulitzer pentru non-fiction. [link goodreads/link elefant.ro]

SOUL OF AN OCTOPUS de Sy Montgomery

Am pus doar numele în engleză pentru că n-am găsit nicio ediție în română a cărții ăsteia. A fost prima carte „dificilă” din bookclub. În sensul că nu am fost singurul care a citit-o mai greoi, deși e destul de subțirică. Ideea e că mi s-a părut cam neinteresanta. Sy Montgomery asta e o scriitoare foarte pasionată de anumite chestii naturale, care a dezvoltat o pasiune pentru caracatițe și a petrecut nu știu câți ani studiindu-le și filozofând pe marginea lor. Cea mai bune descriere am găsit-o pe goodreads: „I would have been less bothered by philosophical shortcomings if there was more actual information about octopuses. Many of the anecdotes are not that surprising to someone who knows anything about octopuses to begin with. There’s something to be learned for sure, but most of the book is not educating you about octopuses. It’s mostly a memoir of the author hanging out at an aquarium getting to touch octopuses, which is super cool, and also learning to scuba dive and swim with them.” Eu nu prea mai am ce adăuga. [link goodreads/link elefant.ro]

TOATĂ LUMINA PE CARE NU O PUTEM VEDEA de Anthony Doerr

În engleză: All the Light We Cannot See. O carte care-a luat Pulitzer-ul pentru ficțiune în 2015 și pe care am dat-o eu în bookclub, pentru că o aveam pe lista de citit de ceva timp (am o atracție deosebită pentru istorie, și mai ales pentru cele două războaie mondiale). Acțiunea cărții se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și sunt urmărite viețile a doi adolescenți, o fată franțuzoaică oarbă care se refugiază din Paris când încep bombardamentele și un tânăr soldat neamț care e fix unul dintre ăia care fac bombardamentele. Mi-a plăcut foarte mult cum e scrisă și mi-au plăcut personajele, mai ales că, așa cum ziceam și mai devreme, mi se pare că imaginile și mesajele sunt mult mai puternice atunci când sunt transmise prin ochii, vocea și gândurile unor copii. Și iar mi-a plăcut pentru că la vreo lună, două după ce-am terminat cartea am fost o săptămână prin nordul Franței, unde-am stat și două zile in St. Malo, acolo unde se petrece mare parte din acțiunea cărții. N-are rost să zic că orașul, care și-așa e foarte frumos, mi-a plăcut si mai mult datorită cărții. [link goodreads/link elefant.ro]

MINUNATA LUME NOUĂ de Aldous Huxley

În engleză: Brave New World. Spre rușinea mea, știam de Huxley doar așa, foarte vag. Gen că e un scriitor și cam atât. Dar cartea este absolut fenomenală. Scrisă în 1931, acțiunea cărții se petrece în 2500 și ceva și prezintă o societate distopică (cred că e în DEX cuvântul ăsta). Bineînțeles, are și exagerările specifice unei cărți SF, dar mi se pare incredibil totuși cât de bine a reușit să surprindă acum 80 de ani mare parte dintre atributele societății vremurilor noastre. Foarte faină, o recomand. [link goodreads/link elefant.ro]

SPLENDIDA CETATE A CELOR O MIE DE SORI de Khaled Hosseini

În engleză: A Thousand Splendid Suns. Number-one best-seller NY Times timp de 15 săptămâni și o grămadă de alte premii și nominalizări. Și când ziceam mai devreme că ce e mișto la bookclub e că citești cărți pe care poate nu le-ai citi în mod normal, în primul rând mă gândeam la cartea asta. Știam de Hosseini, știam de The Kite Runner, dar nu m-a atras niciodată cultura arabă atât de mult încă să am curiozitatea să-l citesc. Cartea urmărește viețile câtorva femei din Afghanistan, pe parcursul a vreo 40-50 de ani cred și povestea este, într-adevăr, foarte emoționantă pe alocuri. Dar ce mi-a plăcut poate cel mai mult a fost că am aflat foarte multe lucruri despre Afghanistan, mai ales că, atunci când citesc o carte, nu pot să mă abțin să nu stau cu Wikipedia deschisă și să mai citesc una alta când dau de ceva interesant. Da, Hosseini a plecat de la 11 ani din Afghanistan și, din ce-am înțeles, nu toți afghanii au o părere bună despre el și despre cărțile lui, dar asta nu m-a făcut să citesc mai puțin despre Afghanistan și despre istoria zonei.
[link goodreads/link elefant.ro]

SOȚIA DIN PARIS de Paula McLain

În engleză: The Paris Wife. Este o portretizare fictivă a căsătoriei lui Hemingway cu prima lui soție, Hadley Richardson, văzută din perspectiva ei. Nici cartea asta nu cred că aș fi citit-o în mod normal, deși aparent este populară (best-seller NY Times și ea). Mi-a plăcut mai puțin decât A Thousand Splendid Suns, dar a fost o lectură entertaining. Plus că observ că mi se par interesante cărțile astea care își „imaginează” niște chestii bazate pe persoane reale, pentru că îți fac un „rezumat” al oamenilor respectivi și a felului lor de-a gândi. Da, nu știu cât din felul în care e prezentat Hemingway e real, deși am înțeles că autoarea s-a documentat destul de bine prin tot ce înseamnă scrisori personale ale lui, biografii ale ambilor, etc. Probabil că n-ar fi chiar prima mea recomandare de carte, dar merge citită așa, mai la relaxare. [link goodreads/link elefant.ro]

COSMOS de Carl Sagan

Aici a fost primul mare impas al bookclubului. Nu știu ce-a fost în mintea prietenului care-a dat-o, dar ne-a pus capac. Adică n-am reușit s-o terminăm niciunul. Problema cu non-fiction este că dacă nu te pasionează subiectul sau dacă nu îți trezește interesul, este destul de greu să te ții de carte. Mai ales când e vorba de una precum Cosmos care, deși publicată în 1980, încă e considerată una dintre cele mai bune lucrări legate de spațiu. Și nu că nu ar fi interesantă, mai ales dacă ești un om care din când în când se simte atât de mic, dar nu prea m-a atras nici stilul lui Sagan, care mi se pare destul de greoi. Așa că nu pot să-mi dau cu părerea despre carte, că am citit maxim 100 de pagini. Poate cine știe, cu altă ocazie o să puna mână din nou pe ea. Deși nu cred. Mai bine caut serialul original (Sagan a produs întâi un serial despre spațiu și apoi a scris cartea). [link goodreads/link elefant.ro]

CĂUTÂND-O PE ALASKA de John Green

În engleză: Looking for Alaska. O carte despre adolescenți, a fost cea mai controversată carte a anului 2015 (cele mai multe „cereri” să fie banata, datorită limbajului și scenelor de sex). Povestea e interesantă, îl urmărește pe un băiat american care are o pasiune pentru cuvintele spuse „pe patul de moarte” de oameni celebri din istorie și care pleacă la liceu departe de casă. Vedem cam prin ce trece el pe-acolo, mai ales după ce se îndrăgostește de o fată rebelă pe care o cheamă Alaska. Nu mi s-a părut nici atât de extraordinară și nici atât de controversată pe cât citisem despre ea. La fel ca The Paris Wife, o lectură lejeră, nu foarte lungă, merge ca să treacă timpul pe un zbor cu avionul sau un drum cu trenul. [link goodreads/link elefant.ro]

BORN A CRIME de Trevor Noah

Pentru cine nu știe, Trevor Noah este un comediant sud-african care l-a înlocuit pe the one and only Jon Stewart ca moderator al The Daily Show. Iar cartea este povestea copilăriei lui într-o Africa de Sud măcinată de apartheid și dezechilibru social. În primul rând, deși nu este prima carte „ascultată” ca audiobook, are un farmec aparte pentru că este citită chiar de Trevor Noah. Care o face foarte mișto. În prima parte, povestește anumite situații în care a fost implicat el sau mama lui, cu accent mai mare pe tot ce-a însemnat apartheid-ul pentru Africa de Sud, și mai ales pentru populația de culoare. Inițial, mi se pare că tonul lui este destul de brutal și încă încărcat de ură, dar se vede că este entertainer, pentru că nu îți vine să oprești cartea, ci îi dai mai departe. A doua parte mi s-a părut axată mai mult pe experiența lui personală ca un copil sărac lipit în Africa de Sud din timpul și de după apartheid. Cartea este presărată cu „învățăturile” pe care le-a tras din anumite experiențe, gen cum lași suferința să-ți influențeze viața ulterioară, cum interpretezi realizările sau eșecurile sentimentale, cum vezi sărăcia, etc. Cu unele rezonezi, cu altele mai puțin, depinde bineînțeles de experiențele personale ale fiecăruia. Overall, cartea mi-a plăcut, i-am dat 5 stele pe goodreads, și a fost o audiție foarte entertaining care m-a ținut ocupat tot drumul Atena-România pe care l-am făcut recent cu mașina. [link goodreads/link elefant.ro]

Comentarii:

  • Silviu

    Unele sint carti bune. (Le-am citit de doua ori) Bravo ! :)

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.