Academia de Studii Economice București, ce frumos sună!
Update iunie 2017: Poate-ar fi cazul sa mentionez ca postarea asta a facut fix 9 ani acum cateva zile, ceea ce inseamna ca sunt sanse mari ca informatiile sa nu mai fie de actualitate. Vorba prospectelor de la medicamente, pentru mai multe informatii, consultati profesorul sau secretara dumneavoastra inainte sa luati decizii.
Țin minte că în liceu, la o ora de dirigenție, am fost întrebați toți cam la ce facultăți vrem să dăm. În marea de viitori politehniști și mediciniști, m-am trezit eu să spun că vreau să dau la ASE. Țin minte și-acum expresia de lehamite de pe fața dirigăi (poate și datorată faptului că nu-i eram chiar cel mai drag elev; “simpatie” reciprocă, de altfel) și nu pot să uit replica ei: “pff, adică facultatea de balet”.
N-am ajuns la ASE din prea mare simpatie, mai mult prin excludere: medicina nu era de mine, uram fizica deci Politehnica și Construcțiile ieșeau din calcul și nici n-aveam de gând să fac vreo limbă străină sau comunicare pe la Universitate. De alte facultăți de genul SNSPA sau particulare nici nu se punea problema că, deh, aveam orgoliu.
În primul rând, vreau să zic că postul asta nu e unul în care o să încep eu să mă vait de cât de jegos e ASE-ul și cât m-am chinuit eu cu el, ci doar vreau să fac niște precizări. Postul asta îl scriu inspirat de știrea asta, mai ales după ce am citit prin comentarii pe-acolo.
Unu la mână: într-adevăr, poate în trecut ASE-ul era o facultate ușoară, dar vă asigur că astăzi nu mai este deloc așa. De ce? Păi, simplu, avem așa:
1. Sesiune de restanțe în vară
Dacă majoritatea facultăților au sesiunile de restanțe în toamnă, începând cu acum câțiva ani, ăștia de la ASE s-au gândit că ce rost are să se mai deranjeze ei să vină în septembrie să stea după niște fraieri care n-au fost în stare să ia niște examene. Și atunci au pus sesiunea de restanțe la o săptămână după încheierea sesiunii normale. N-are rost să zic ce înseamnă asta pentru cineva care are mai multe de 3 restanțe.
2. Examen 60%, activitate curs/seminar 40%.
Din punctul meu de vedere, asta e cea mai mare tâmpenie pe care-au putut să o scoată. În caz că n-ați înțeles, hai să vă lămuresc. Deci, nota finală, aia de ți-o trece în catalog, este formată în proporție de 40% din nota luată pentru activitatea la seminar și uneori și curs, și restul de 60% din nota de la examenul propriu-zis, ăla de la sfârșitul semestrului. Ăsta e unul dintre motivele pentru care spun că ASE-ul nu mai e așa ușor ca în trecut. Acum câțiva ani, te durea la banană. Stăteai un semestru fără să treci pe la școală, învățai două săptămâni înainte de examene, luai la fiecare 5 și sănătate, treceai. Ei dom’le, se pare că sistemul ăla nu era performant. Pentru că acum, regula de trei simplă ne spune că unul care ajunge mai rar la școală tre’ să ia 8 în examen ca să treacă anul. Și, bineînțeles, că n-ai nici când să recuperezi seminarul pentru că….vezi punctul 1. Și ce e și mai nasol e că sunt unii profi care țin cont până mor de nota din seminarul ăla; că dacă ar fi să zici că în restanțe nu se mai pune seminarul (cum mi se pare normal), atunci ar fi parfum.
Ideea e că unuia care muncește (serios, nu un căcat de part-time într-un call center) îi va fi foarte greu să nu aibă restanțe. Adică ok, într-adevăr, facultatea nu-i obligatorie, dar totuși să nu uităm că trăim în România. Pentru majoritatea absolvenților, hârtia aia de ți-o dă la final e bună fix de șters la dos. Adică să zici că stai cu nasu’n carte 4 ani și dup-aia găsești repede un job care să-ți permită să plătești măcar chiria, atunci n-ar mai fi probleme, probabil ar mai munci studenții doar part-time, ca să aibă bani să-și scoată prietena la un suc. Dar așa, e groasă treaba. Când ai de plătit câteva sute de euro numai chirie, plus că na, tre’ să mai mănânci și tu, bani pe care n-are să ți-i dea tac-tu, nu știu cine se mai gândește în primul rând la facultate.
Și, ce-i mai nasol, e că profii habar n-au de situația asta. Acum, în ultimul semestru, am avut de prezentat lucrarea de practică, cu prodecanul. Când am intrat eu, era siderat proful că toți 14 sau 15 studenți care fuseseră înaintea mea munceau. Și zicea el, foarte uimit, tutoror care intrau prin birou, că uite dom’le, ce chestie, că muncesc toți pe salarii bune, că e el foarte mândru de chestia asta, deși habar n-avea. Hellooo!! Wake up! Totuși am apreciat faptul că ne-a cerut părerea despre cum ar trebui să fie organizată facultatea ca să permită și un job în paralel. Poate o să fie mai bine pentru cei care vor urma.
3. Profii pun note “cum vrea mușchiul lor”
Sunt convins că nu e numai cazul ASE-ului și că treaba asta se întâmplă peste tot. De exemplu, au fost cazuri în care am scris exact aceleași lucruri în lucrare, că am avut aceleași copiuțe, și la care am luat, pe rând 4, 3 și, într-un final, 5. Repet, pe exact aceleași chestii scrise. Și da, știu, mi-e rușine de faptul că am copiat, dar vă invit pe voi să învățați câteva sute de pagini despre cum se face traseul trenurilor de marfă sau câți metri pătrați ocupă un strung într-o hală.
Așa, și cum ziceam, profii pun note în funcție de ce au mâncat de dimineață. Și nu zic de mine că, vezi Doamne, am fost nedreptățit, dar mă uit la colegi de-ai mei, care au învățat de-au rupt toată facultatea și care acum au intrat în an suplimentar pentru că n-au trecut o materie de tot rahatul. Așa, și că veni vorba…
4. Sistem tâmpit de repartizare taxă/buget
Deci, cum se face repartizarea. În anul I e clar, după medii. Din anul doi începe ciudățenia. Repartizarea locurilor se face în funcție de credite (pentru cine nu știe, fiecare materie are un număr de credite; ai luat examenul, ai luat și creditele respective). Ca să fiu mai clar, repartizarea se face în funcție de restanțe. Adică dacă studentul X are 10 pe linie și pică un examen, iar studentul Y are 5 pe linie dar nici o restanță, ghici cine o să treacă la buget? Exact, Y. Nu știu vouă, dar mie unul mi se pare o situație aberantă. Din nou, nu zic de mine, că oi fi fost vreo vedetă (am fost la taxă de la început și trecerea la buget n-a fost una dintre priorități), dar am colegi care învățau foarte bine și, din cauza unui examen la care-au avut emoții sau pur și simplu n-au mai putut să învețe suficient, au trecut la taxă. Și să zicem că 18 milioane nu-s chiar un chilipir.
5. Țac, pac pici anul!
Din ce-am mai vorbit și cu prietenii mei care fac alte facultăți, ASE-ul cred că e singura universitate unde studenții tremură la sfârșitul fiecărui an, neștiind dacă trec în anul următor. Te exmatriculează dacă: și aici puteți să completați cu ce vreți voi (n-ai credite, n-ai plătit nush ce, ai picat a treia oară un examen, șamd). Sunt prea mulți studenți? Mai limitați naibii din locurile alea. Aaa, da’ stai, că atunci nu mai are de unde să iasă banu’. Și cine mai plătește curentul dup-aia pentru reclama aia luminoasă?
6. Taxe peste taxe peste taxe.
Deci cred că în ASE și ca să-ți aprinzi o țigară în fața facultății trebuie să plătești. Chiar glumeam cu un prieten acum ceva timp și ziceam că, deși e facultate de stat, cred că mai mulți bani aduce ASE-ul statului decât invers. Mă rog, ce scapă de profesori. Mi se pare una dintre cele mai bune fabrici de făcut bani din România și cred că rulează bugete pe care alte universități, ca să nu mai zic licee sau școli, nici nu le visează.
În mod normal n-aș avea nici o problemă cu treaba asta că na, până la urmă nu degeaba se cheamă Academia de Studii Economice. Totuși o singură chestie mă deranjează. Nu știu cât este “regulamentar” sau nu, dar, din câte am înțeles, profii au cotă parte din banii de restanțe. Adică sunt un fel de agenți de vânzări. Lasă nu știu câți restanțieri, pac se duc la casierie să-și ia bănuțul. Ceea ce nu mi se pare deloc în regulă. Zi-mi, frate, să-ți cumpăr cartea, culegerea, să dau bani la asociația ta de binefacere, da’ nu mă pune, mă nene, să rămân restanțier să mai iei tu un bonus la salariu acolo. Repet, nu știu cât e stipulată în regulamente treaba asta, cert e că se practică. Dovada cea mai clară fiind afirmația unui prof în unul dintre ultimele cursuri (elev: “domn profesor, ce rost mai are să țineți cont de seminar, că materia e ușoară, oricum o luăm în restanță” profu:”păi da, mă, da nu trebuie să trăiam și noi cum putem?”)
Și-ar mai avea ASE-ul bube, dar astea cred că-s principalele. Repet, postul ăsta nu s-a dorit a fi o mare lamentație, nu-mi pare rău deloc că am dat aici, dar doar vroiam să arăt că ASE-ul nu-i chiar așa floare la ureche și că ăia care protestează, n-o fac de nebuni. Într-adevăr, multe lepre și prin facultatea asta, dar oricum, sunt și oameni care chiar și-o iau în freză degeaba.
Și, colac peste pupăză, nici măcar fetele din facultate nu mai sunt atât de frumoase :(
PS: Sper să se abțină de la comentarii dobitocii care-o să se trezească să-mi spună că știu ei pe nu știu cine care a și muncit, a și fost la facultate (ba chiar cu 9 pe linie), are și relație stabilă, s-a și distrat, șamd. Nu despre asta e vorba.
F realist postul! Ai punctat exact problemele majore! Dar chiar asa este? Daca iei toate creditele treci la buget 100 % ?
Da, primul criteriu de repartizare la taxa/buget este numarul credit si apoi media.
Si da, daca ai toate creditele esti 99% la buget, pentru ca numarul de integralisti este mai mereu mai mic decat numarul de locuri la buget. Doar sa n-ai ghinion de vreo generatie eminenta :D
ai punctat gresit dragule.. mai citeste regulamentul. nu vei trece in veci la buget cu medie generala mai mica de 7.00. iar daca ai note de la 8 in sus putin probabil sa ai o restanta..! pas
Am colegi care au trecut la buget cu media mai mica de 7, si colegi cu note de 7-8 care au avut restanta pentru ca au avut o zi proasta la examen sau pentru ca proful s-a gandit sa mai faca un ban cinstit.
Zi zau, draga! Si-asa o fi, dar oricum, sistemul tot prost e.
nu sunt de acord cu bagatul SNSPA-ului in oala cu particularele. SNSPA e o facultate de stat, destul de grea pentru cei care muncesc full-time, grea pentru dobitoci si lenesi, ok pentru cei care au timp si chef de invatat.
Adica cu ce ti-ar leza orgoliul daca ai face Stiinte Politice sau Publicitate? Ie-te ca eu am facut si sunt mandra licentiata in Publicitate :P
Asa o vedeam eu la momentul respectiv :)
A.S.E.-ul e de cacat. Mi-am dat seama de asta acum vreo 2 ani … cand nu m-am dus deloc la scoala, si de-atunci ma tot chinuiesc s-o termin! Poate prin 2010.
Eu in facultate aveam un dobitoc…care dupa ce te pica de 3 ori iti spunea sa ii cumperi nu stiu ce carte …si dupa ce ii cumparai cartea deodata deveneai mai destept…si te trecea cu 5. Profii nici nu corecteaza lucrarile…poate in primul an sa isi faca o parere si apoi toata facultatea e o loterie. Din pacate nu se invata nimic si jaful ala de hirtie in Romania deocamdata trebuie. Eu zic ca 90% din cei care termina ….dupa facultate daca il intrebi sa iti zica ce a invatat el din scoala se uita la tine ca le bec…la 10 minute dupa examen se sterge tot dim memorie :)
Cea mai mare sadisfactie o ai atunci cand profesorii iti pierd lucrarile. Te simti cu adevarat un student.
sistem de kkt este in toate facultatile. din pacate cand termina o fac nu sunt departajati cei care chiar stiu ceva de cei ce au trecut prin fac k ratza prin balta, nu d alta dar is destui care iau examene cu note mari pe deasupra si is paraleli cu materia (un astfel de exemplu: la istorie 160 de ani i-a scris intr-o pagina, noi avand zeci d pagini de curs si tot a luat 10, iar cei c chiar au scris ceea ce trebuia li s-au scazut puncte dak au scris ceva in plus k zicea profu k asa il sfidam). iar legat d job, c nu inteleg unii profi e k dupa c termini o fac dak nu ai si experienta in munk esti complet varza k peste tot s cam cere sa ai experienta.
Depinde….eu de la anumite cursuri am avut ce sa invat de la altele nu, la cursul de micro/macro m-am dus mai intai de frica dupa care mi-am dat seama ca profA e super tare, plecam tot timpul de la cursul ei foarte desteapta, avea un fel de a explica ca iti capta atentia chiar daca nu aveai chef si iti impunea si frica,dar si super respect.
NU cred ca o sa o uit mult timp si cand ma gandesc la ASE din fericire ma gandesc la profa Liliana Craciun, am ramas chiar cu deprinderi sanatoase citesc presa economica, ma gandesc la cum sa investesc si multe chestii de astea.
SUBSCRIU CEA MAI TARE PROFA DIN ASE LILIANA CRACIUN, CRED CA AR PUTEA SA FIE MINISTRU, PRESEDINTELE TARII IN OPINIA MEA PTR CAA E DESTEAPTA,FRUMOASA SI CU UN SPIRIT AL DISCIPLINEI SI PUNCTUALITATII CA N-AM MAI VAQZUT PANA LA EA, NE IMPPUNEA UN RESPECT FAANTASTIC IAR CAND TRECEA PE HOL TOTI O SALUTAM CU UN RESPECT CARE VENEA DE UNDEVA DINAUNTRU NOSTRU, MI-AS DORI SI COPII MEI SA FACA CURSURI CU EAA. ESTE TARE
bai sunteti prea abrupti eu chiar am invatat mult in ASE SI mi-a prins bine,am avut si profi de exceptie,am vazut ca a scris cineva despre profa de economie Liliana Craciun si vreau sa-ti spun ca e intradevar de exceptie, am invat f multe de la ea, inclusiv sa am un limbaj economic si sa nu fac gafe cand vorbesc.
pai bai, SNSPA e facultate de stat. Eu am terminat SNSPA si fac ASE acum, din pacate! Ase e apa de pluie, pe cand SNSPA a scos si untul din mine…
Foarte bine zici,Soso… :) si eu sunt studenta la SNSPA si este o facultate fff buna,unde chiar inveti ceva :) si DA,este de stat!
“un cacat de part-time intr-un call center”… prietene, esti dobitoc! sincer, nu stiu care e mai de cacat… sa ai un job part-time, sau sa toci in fiecare luna banii parintilor pe tot felul de cacaturi… hai sa fim seriosi!
profa liliana craciun ase bucuresti e cea mai tare,desteapta,frumoasa chiar nu inteleg de ce a ramas profesoara pentru ca putea sa fie orice.
s-0 iau in **** pe diana cu statul ei cu tot!!:)))
Buna… sunt la ase in primul an. Daca am mai mult de 3 restante ce se intampla? cate restante trebuie sa am maxim? am 5 examene. multumesc
foarte interesant articolul.am si eu o intrebare. stie cineva cum s-a modificat regulamentul in ceea ce priveste numarul de credite care trebuie obtinut?astept un raspuns
Iti zic eu ,ai nevoie de 45 de credite minim ca sa treci anul….si nu poti sa treci cu restanta din anul I in anul III chiar daca ai nr de credite sau toate ex. luante in anul II.Eu spun pt ca sunt in situatia de a repeta anul II din cauza Sistemelor de Operare (radu constantinescu- sa ii dea d-zeu multa sanatatea) in conditiile in care am luate ex din anul II si doar de materia asta depinde daca trec sau nu in anul III.Desigur ca nu a vrut sa ma treaca dupa ce ma tarat de n ori prin faculatate si ex. si acum sunt in situatia de a repeta anul doar pe materia p…i. asta este ASE-ul.
Buna… sunt la ase in primul an. Daca nu am facut cele 45 de credite ce se intampla?,trebuie cumva sa repet anul? si cat trebuie sa platesc ? care sunt pasii? Multumesc
Am intrat si am citit aceastea postare cu speranta ca poate, voi afla lucruri adevarate, pareri sincere. Tot ce gasesc sunt opinii ale oamenilor care se asteapta de la facultate sa fie un lucru usor, peste care sa treci linistit si rapid. Multi spera sa o termine invatand decat in sesiune, in rest sa stea degeaba. Este chiar atat de greu sa ne gandim ca o facultate este o facultate? Daca nu luam examenele din prima si daca nu suntem repartizati la fara taxa, aruncam cu noroi si batem campii.
Corect.
@pasti, shut the fuck up, cum ar zice neamtul. In anul 2 am fost la taxa, l-am terminat cu media 6.50 si cu o restanta, si cu toate astea am trecut la buget in anul 3. Cat despre ce ai scris tu aici, Vlade, ai mare, maaaare dreptate. Jigodiile astea de profesori pun note la caterinca, in contestatie n-ai absolut nicio sansa, si daca ai noroc, te pica si in restanta si te baga intr-o frumusete de an suplimentar. Iar faza cu sesiunea de restante din vara este geniala, ma jur ! Oamenii chiar stiu cum sa faca bani de pe urma studentilor. Faza tare este ca atunci cand te duci cu diploma de ASE la interviu, si pe langa tine este unu’ cu diploma de la vreo facultate privata, iar ala se descurca mai bine ca tine, ala va fi ales, nu tu. SNSPA este o facultate chiar ok, multi dintre colegii de liceu care erau “tocilari” s-au dus acolo, si chiar si la Romano – Americana. La finalul zilei, tot ce conteaza este ce stii sa faci si ce te-ai invatat tu pe tine sa faci, caci nivelul de cunostinte pe care-l dobandesti din cursurile,seminariile si examenele din facultate, fie ea de stat, fie particulara, este fix p**a !
Dumitru Miron e un dobitoc..Un taran ,parvenit!
Si uite ca e 2014 si nu s-a schimbat mare lucru. Sunt studenta la master in ASE iar problemele au aparut inca de la admitere, care mai nou se face pe baza mediei din licenta. Media mea e 9,10 si nu mi-am facut probleme ca nu intru, dar…DAR! nu am terminat ASE ci Dimitrie Cantemir si pentru ca nu ma aflam pe lista prioritara a absolventilor ASE, media mea frumoasa a fost inmultita cu dragutul coeficient 0,85 si asa nota mea de admitere a ajuns sa fie 7,73. De ce?? Dracu stie!!!! e ca si cum daca nu am facut ASE inseamna ca nu am muncit pentru nota aia. Am intrat totusi pe ultimul loc. Lucky me :) In fata mea au intrat frumusel fosti ASEisti cu medii de licenta cu mult sub a mea dar coeficientul lor era…deh…1 si nu 0,85 ca al meu.
Muncesc foarte mult si din fericire in domeniul meu si nu intr-un magazin de haine sau call centre. Nu am cum sa ajung la ore asa ca am adunat deja 3 restante. Sunt profesori care daca nu ai prezente la ei nici macar nu se mai uita pe ce ai scris in foaia aia nenorocita. Singura mea optiune e sa imi sacrific concediul de odihna pentru perioada restantelor, sa fac examenele de 10 ca sa nu mai aiba cum sa ma pice si sa mai supravietuiesc inca un an :)
Exista program de master online
AI TERMINAT MASTERUL?
Am incetat sa mai citesc de cand ai zis ” Adica sa zici ca stai cu nasu’n carte 4 ani si dup-aia gasesti repede job”. ce zici tu la punctu 2 nu mi se pare normal, te inteleg ca vrei sa stai acasa si sa inveti doar in sesiune dar sa nu uiti ca faci cursuri ale unei institutii cu studii superioare. La poli ( unde am terminat) toate materile au 50% punctaju din examenul final + restu din seminar/laborator/curs/teme. deasemenea la poli platesti restantele in functie de numarul acestora, la 2 ex PC e 35 lei, ce e 3+ 50 lei PC iar cei care repeta anul 65 lei PC ( fa un calcul simplu pentru materii de 4-5 credite sa vezi la ce suma frumoasa ajungi). ASE’ul e degeaba
Termin si eu saptamana viitoare ASE-ul, imi sustin lucrarea de licenta si nu stiu ce sa fac cu privire la master. Am inteles ca nu prea ai cum sa lucrezi si sa faci si master in acelasi timp, din cauza programului. Nu am idee ce master as putea alege, ma poate ajuta cineva care stie?
Urasc ASE-ul!!! Este o facultate de tot kktul…acuzati-mi expresia….Am terminat anul 1 acum si sunt complet dezamagita de tot !daca as putea sa dau timpul innapoi cu siguranta nu m-as mai gandi la ASE.Pe langa faptul ca este o groaza de bani adica 35de mil (lei vechi) nu mi se pare o suma mica ,mai ai si profesori de tot rasul… sa nu mai zic de secretare care sunt atat de ciufute de zici ca le-a intrat ceva in “ochi” cand te vad…de ex:am fost o data la secretariat sa completez o cerere de contestatie pt un examen unde stiu ca facusem(de unde stiu?stiu pt ca am avut o colega acelasi nr cu mn care a scris identic ca si mine insa ea a luat 8 iar eu 4) si m-a picat ,iar la contestatie ce credeti?!:)))mi-a dat aceiasi nota,cred ca nici nu s-a uitat pe lucrare,in fine asta e alt subiect…si cand am ajuns la secretariat am aflat ca trebuie sa faci o cerere scrisa de tn ,insa eu m-am dus acolo fara pix si fara foaie ca ma gandeam ca ii spui aleia cum te cheama si la ce vrei sa faci contestatie si gata…stiti ce mi-a spus?nu stiti ca nu aveti de unde:)))mi-a spus ca ele nu dau foi ,ca foile alea le platesc ele din banii lor si ca ce ar insemna daca fiecare student le-ar cere foi ar ramane ele fara….wtf:O.In fine am avut noroc cu o tipa de la alta serie..Sa nu intelegeti gresit doar Ase-ul e de kkt impreuna cu profesorii ,secretarele si cu toata gasca lor de simandicosi…colegii(unii) sunt chiar de treaba.PS:va dau un sfat:OCOLITI ASE-ul!(asta nu este numai parerea mea credeti-ma)Bafta!
Salutare. In primul rand sunt perfect de acord cu acest post. In al doilea rand, cei care vorbiti frumos de ase sunteti acele persoane “tocilare”, ca altfel nu se poate spune, care stiti sa tociți totul si va bateți pe note ca animalele. In al treilea rand, Liliana craciun este o jigodie de femeie, o persoana care lasa studenți sa faca ani suplimentari (da ani ! ) pentru materia ei. Si 70% din profesori nu le pasa de tine ca lucrezi, ca doamne ferește ce ai patit, ii doare fix in dos de tine. Isi iau banii si gata.
Nu mai pupați in cur ase-ul si profii lor si sistemul de învățământ ca nu este asa. Priviți realitatea oameni buni !
Si uite si generatia 2015-2018 ca scrie aici ! Ce mai faceti ?
Eu bine,pe la ASE ! EU vin la ASE doar ca sa am de unde sa ma intorc acasa sau sa beau o cafea la tonomat !
Am o prezenta impecabila ,nu mi-am nervat profesorii si am tratat serios examenele ! Dar 3-ul nu devine 5 dupa contestatie !
Mi se pare normal totusi RCA-ul la masina nu se plateste singur,nu ?!!? :)) =)) :))
Oricum ASE-ul este cea mai tare afacere ,as vrea sa fiu seful ASE-ului ! Cica din statisticile oficiale ASE sunt 21.000 de studenti si sa zicem vreo 12.000 la taxa ! Pai nu mai din taxa as face 12.000×3.500 = 42.000000 lei ,doar 42 de milioane de lei noi ,numai idn taxe ! Bani de buzunar !!! ! ! ! Cu banii astia imi fac alta facultate !
P.S. : Va doresc succes la ASE si sper sa revin cu licenta luata ca mi-ar fi scarba sa fac master-ul aici !!! ! ! ! :X :* :D :) ;) :P !!! ! ! !
Mare adevar graiesti! Am platit Ase-ului toate taxele posibile si imposibile, de taxe pt restante nici nu mai zic, si toate astea pt ce? Sa ma trezesc in anul III cu 10 restante, pt ca proful de Macro nu stie sa predea! Si nu intelegi nimic din cursul lui, pt ca profa de productie are 180 de ani si da 30 de subiecte de sinteza intr-o ora jumatate, pt ca proful de Msi e super de gasca, ne face idioti pe fata si pica mai mult de jumatate din serie, pt ca profa de Conta financiara e noua si ea pana acum nu a mai predat la nici un curs! Dar ne pica, pt ca tu faci exact ca si colegul tau dar el ia 8 si tu 3….Nu sunt o eminenta, am incercat tot ce se putea, anul I, toate prezentele, ia si invata ca na…e prima sesiune si nu sti cum e….POC! 6 RESTANTE!!! ; anul II, du-te, fa proiecte, invata, da si restantele din primul an…POC! 12 restante, du-te iar in restanta, invata, fa, drege…raman cu 3 restante anul I, 3 restante anul II; anul III, imi bag picioarele si ma duc sa ma angajez, nu ma duc tot semestrul la fac ( de ce dracu m as mai duce daca tot pic examenele si pana acum prezenta mea nu a contat), SURPRIZA! trebuie sa ai toate prezentele, daca nu ai prezenta la seminar chiar nu are nici un rost sa te duci la examene! , imi dau demisia…vin la facultate si ghici ce? Ni se spune ca suntem cea mai cretina serie ( multumim ). Sa nu va mai zic ca am facut practica 3 saptamani, am fost repartizata la o Multinationala, ce credeti ca am facut acolo? PROSPECTARE CLIENTI, ( suna bine ), defapt chestia asta inseamna ca mi au dat 2000 de firme si eu trebuia sa caut pe Google daca acele firme mai au sediul si nr de telefon pe care il aveau ei…( m a pregatit enorm acest lucru pt viitoarea mea cariera in Management!) I love Ase!
Salut! Ziceai ca poate o sa fie mai bine,NU ESTE! Sunt treaza la ora 11, dupa 9 ore de munca, pentru ca duminica am restanta din cauza ca profa are pica pe mine ca muncesc si nu veneam la seminar. Si dupa ce ca m-a picat cu 4,5 si a zis ca proiectul meu e copiat(nu era.l-am facut de la 0 ajutata de un coleg,proiect ce reprezenta 1,5 din nota mea), nici nu mi-a raspuns la mail-uri.E absolut minunat la ASE. Jumatate din oameni platesc de rup la taxa aia, altii platesc la restante de innebunesc(nu zic ca toti suntem niste destepti,uneori e pe merit) si la baie nici sapun de casa nu e. Inainte sa intru, bai jur ca n-am crezut ca o sa fie asa.Am dat de niste profi minunati, intr-adevar, dar sunt astia care te seaca pur si simplu.Devine frustrant un pic ca de certat daca te certi, nu rezolvi nici pe dracu.
Secretarele alea sunt nefericite rau (sau nefutute).Nu cred ca am fost vreodata la secretariat si am putut comunica cu doamnele acelea cum trebuie.Cred ca si ele tot ASEu` l-au terminat.Doamne ajuta sa termin cu bine si la termen. Imi doresc sa dau timpul inapoi si sa dau altundeva. Aici intra toata lumea si iese cine are pile(si bani de dat)!
Intr-adevar, ASE-ul nu este deloc o academie usoara,mai ales cand esti la CSIE,finante sau CIG,majoritatea cand aud de ASE o iau in ras pur si simplu. Dar probabil nu stiu ca unele facultati din cadrul ASE-ului sunt cu siguranta mult mai grele decat altele,de ex cibernetica e mult mai grea decat unele din poli…In fine,sunt reguli destul de stricte din partea profesorilor,insa daca te straduiesti poti sa iei niste note decente sau cel putin de trecere.Concluzie: In viata totul este interpretabil..
Scriu în 2018 ca să confirm ca ASE-ul a rămas exact asa cum l-ai descris, cautam acum taxele pentru restante, deoarece s-ar fi mărit anul asta, și am dat întâmplător peste articol. Efectiv aici sunt redate toate concluzile pe care le-am tras în urma unui an în ASE. Mașina de făcut bani, nu se investește nimic în clădire, în săli, arata majoritatea destul de trist… Profesorii încă te pica pentru a face norma de restanțieri, dau note în functie de preferințe (unii, nu toți, sunt și unii profesori excepționali) și atunci când lucrezi devine obositor și greu sa le faci fata tuturor cerințelor și criteriilor. Nu imposibil, dar oricum îți pun bețe în roate… Deci, articolul e încă de actualitate :))
ASE 2018….tot ce ai spus aici e 100% adevarat. Dupa un deceniu nu s- a schimbat nimic. Sunt anul 2 si pt o restanta aberanta am trecut la taxa. Trebuie mentionat ca acum in anul 1 se face repartizarea buget/taxa pe semestre ,iar din anul 2 pe an. Adica pot sa termin semestrul 1 al anului 2 fara nicio restanta ca tot la taxa raman:))) sistem gandit prost
Este de mare actualitate articolul tau si astazi.
ASE ul e pe podiumul facultatilor INUMANE.
O mare afacere la CSIE si cred peste tot , numarul restantierilor e dat de la serviciul contabilitate, nici nu citesc lucrarile studentilor .Ti se raspunde rece si in zeflemea : Fa contestatie pe ton de DECAN.Contestatia ajunge la aceeasi monstri.
Inumani , monstruosi , sa chinuie copii cu un singur examen neluat, la o materie de rahat , sa nu poata intra in LICENTA ani la rand.Normal sunt nevoiti sa mùunceasca sa le dea lor taxa anuala , sa se ntretina
De ce e singura facultate cu sesiunea de restante in vara , de ce sa nu ti poti da restanta de mai multe ori ca in POLI , ca tot bani dai , dar nu e mai bine sa cotizezi 2 -3 ani suplimentar .
ATENTIE parinti , copii , uitati va cu atentie cati absolventi are FACULTATEA respectiva in 3 ani ? si apoi hotarati va incotro mergeti.
De ce or fi atat de chinuitori cu copii care au ales sa studieze si sa traiasca in amarata noatra tara.
Copii cu job uri f bune cersesc un amarat de examen ca sa si poata da o licenta .
CSIE o mare afacere condusa de nemilosi , oameni fara scrupule .
ASE 2020.
Sunt student in anul 1, trec acum in anul 2, si nu este nimic diferit fata de acest articol. Totul inca este de actualitate, chiar mai rau. Am avut, excluzand 3 profesori, numai profi care isi bat joc de studenti pe fata, la modul te iau la misto in fiecare secunda, la seminare tac si nu fac nimic (caz real la mine la economie, unde proful nu zicea nimic, nu dadea indicatii la rezolvarea problemelor, dar se lua de noi la fiecare secunda).
Am luat o restanta din cauza ca proful de programare s-a razgandit fix in ultima zi de sesiune si exact cand noi AVEAM EXAMEN la algebra (as vrea eu sa glumesc) ca in loc sa dea cum a promis si zis pe site 1p pentru un proiect, acum va da 0,5p pe el si 0,5p pe o prezenta la un curs cand a pus el un videoclip (studentii nu veneau la cursurile lui pentru ca tot ceea ce facea era sa citeasca de pe slide-urile la care noi aveam acces oricum si dupa care invatam acasa), astfel ca in loc sa am nota 4,5=5 am avut 4 fix si asta e, restanta.
La majoritatea materiilor este 70% nota din examen si 30% nota din seminar, cu prag nota 5 (uneori 4,5), sunt si cativa profi care acepta 50% cu 50% sau nota finala 5 fara prag (sunt rari).
Tot ce ti se spune la inceput de semestru de catre prof despre materie si modul de desfasurare a cursurilor/seminarelor/examenelor se schimba de la o zi la alta, de exemplu intr-o saptamana profa mea a trecut prin 3-4 modalitati de a da un examen, de la variante multiple, la variante multiple unde fiecare raspuns gresit iti scade din punctaj, la o singura varianta corect dar timp putin – 1 min pe grila.
La plata restantelor te descurci, daca isi aduc aminte sa iti spuna cum se plateste, care e modalitatea si procesul ai avut noroc, daca nu trebuie sa te zbati singur, mai ales ca nu exista un sistem de confirmare a platii si multi studenti se trezesc ca apar ca si cum nu au platit, desi ei au facut-o.
Sunt multe de zis si chiar am ramas uimit despre ASE si CSIE, mai ales cand CSIE are o reputatie de facultate suprema si imbatabila (a fost creata ca sa rivalizeze Automatica si ETTI de la Politehnica). Nu as recomanda-o nimanui, nu le pasa de unde vii, pe toti ii trateaza ca si cum au facut mate-info cu pregatire la mate si informatica pe deasupra chiar daca nu se intra cu examen ci cu dosar. In loc sa te duci la CSIE mai bine dai la ETTI sau Automatica la Politehnica (care e o facultate corupta, insa nu cred ca la fel de avida dupa bani ca ASE-ul) dar macar stii ca la final esti inginer(+tendinte de programator) si ca vei fi angajat pe un salariu bun.
Este frustranta situatia, nu din cauza ca as fi eu un idiot care nu poate sa invete, nu din cauza materiei care este, intr-adevar, interesanta, ci din cauza profilor care ii trateaza pe studenti ca pe niste bancomate si care se FALESC la anumite materii cu rate de picaj sau abandon de 60-70%.
A, sa nu mai vorbim despre proiecte OPTIONALE despre care nimeni nu vorbeste si de la care te trezesti ca cei implicati primesc PUNCTE BONUS la examene sau note finale (sunt intr-un proiect despre care ni s-a spus ca e asa ca sa fie, dar am primit puncte bonus la nota finala la anumite materii ai carori profii erau sau conduceau proiectul).
Sa nu mai vorbim despre Sport, unde profii isi bat joc de studenti in ultimul hal cu prezentele, pentru ca oricum fizic nu faci nimic la sport, doar pierzi timpul, ei RECUNOSCAND CA NU AU LOC IN SALA PENTRU TOTI STUDENTII. De exemplu, pe mine m-a chemat degeba de doua ori si am stat si doua ore pentru doua prezente ca la final sa imi spuna ca am stat degeba pentru ca aveam numarul necesar si eram trecut. ( proful de sport punea prezente cand avea el chef, chiar daca tu erai prezent si stateai cat pentru doua prezente-asta cu doua prezente am aflat-o mai tarziu, deoarece el zicea ca pune 2 prezente indiferent,dar surpriza cand l-am intrebat de ce nu avem cate doua prezente era din cauza ca nu am stat pentru doua prezente-90 de minute trebuia sa stam, in fine – e vina studentului orice ar fi).
Desi au site care pica daca sunt mai mult de 30 de studenti pe el, TOATA MATERIA SE PREDA DE MANA, NU AI NIMIC ONLINE CA SA POTI SA INVETI TU SINGUR.(cum ai la poli-toata materia online)
In concluzie, decat sa va chinuiti 3 ani sau 4, CSIE este 3 ani, cel putin la cibe, mai bine dati altundeva dar macar stiti ca nu suferiti si ca nu ati pierdut 3 ani din viata, sau eventual daca va place economia sau alte facultati din cadrul ASE, dati intr-un alt oras care are un echivalent al facultatii dorite si este una buna, sau in strainatate. Altfel, va trebuie nervi de otel si un fund tare si o hotarare nemaivazuta de a invata pentru a trece cu brio prin aceasta facultate/universitate.