Assassin’s Creed: Unity, ar fi putut fi ceva frumos

Noroc că au început ăștia să lanseze minim un AC pe an, că așa mai postez și eu ceva pe blog. Buun, revenind la ultimul Assassin’s Creed, Unity. N-am jucat încă Rogue, dar ținând cont că practic e un fel de Black Flag, n-o să vorbesc decât despre Unity, că ăsta e the new shit. Prima oară când am auzit care-o să fie treaba cu el, am fost încântat. Revoluția franceză suna destul de bine, îmi și imaginam o lume foarte asemănătoare cu AC II (best of the series). Apoi am văzut trailerele. Prima oară pe ăsta. Mi-a plăcut. Apoi pe ăsta. Mi-a plăcut și mai mult.

Apoi a venit lansarea. Cum PC-ul meu săracul a cam îmbătrânit, iar Unity are niște cerințe de sistem hardcore, n-am reușit să joc decât vreo oră, două, înainte să cedez psihic, așa că a trebuit să aștept ceva timp până am făcut rost de-un PS4. Până la urmă toate bune și frumoase, așa că hai la treabă, mai ales că aveam așteptări mari de tot. Lăsând la o parte problemele cu lansarea (eu nu prea am simțit așa multe buguri pe cât am tot citit), Unity nu m-a surprins (plăcut) cu absolut nimic. Adică mi-au plăcut câteva lucruri, dar cred că au fost mai multe care nu mi-au plăcut atât de mult.

În primul rând ar fi personajele. Și mai ales ăla principal, Arno. Arno Dorian pe numele lui complet. Lăsând la o parte faptul că numele pare luat din Twilight, Arno e simpăticuț el așa, dar slab rău ca personaj. Adică nu-l compar cu Ezio sau Altair, dar mi se pare cel mai slab personaj din toată seria. Nu știu dacă o să fie trilogie cu Arno, să aibă ăștia timp să mai dezvolte personajul, cum au făcut cu Ezio, dar deocamdată, eu nu m-am atașat deloc de personaj și nu m-aș îngrămădi să joc următorul AC doar pentru că apare Arno. Povestea din spatele lui e subțire, personajul e creat subțire, relațiile cu cei din jur sunt subțiri, ca să nu mai zic de cum vede el toată treaba asta cu asasinii, care e, ghici…subțire. Din păcate, povestea a fost cea care m-a atras atât de mult la seria AC și nu mi se pare că Ubisoft s-a mai apropiat vreodată cât de cât de ce au reușit cu Altair și Ezio.

La grafică n-am ce să reproșez. Adică or avea Ubisoft bube, dar puține jocuri arată la fel de bine ca seria AC. Până să joc, citisem despre tot felul de buguri care mai de care, eu am sesizat doar câteva (majoritatea pe PC, pentru că pe PS4 a mers brici), dar nimic deranjant. Cert că totul a arătat super mișto, de la personaje și până la imaginile de ansamblu cu Parisul. Inclusiv câteva detalii mici pe ici, pe colo, care dau bine de tot, gen faptul că acum camera tremură când faci leap of faith (când sări de undeva de sus într-o căruță cu paie). Nota 10. În schimb la gameplay mi se pare că au cam sfeclit-o. Adică au băgat niște chestii noi, gen săritul peste obstacole sau controlled descent aia (adică așa cum poți să urci ditamai turnul din câteva mișcări, așa poți să faci și la coborâre acum), dar per total eu mi-am blestemat zilele încercând să-l controlez pe nea caisă, mai ales în scenele unde era nevoie de viteză. Adică mi s-a întâmplat destul de des să fug ca disperatul cu 10 inși după mine și-al meu să se urce pe un butoi în loc să ia o curbă. Și nu-i ca și cum n-am pus în viața mea mâna pe un controller de consolă.

La bile albe aș băga “glitch-urile” din sistem, când ești trimis tot în Paris, dar în perioade diferite din istorie. Mai ales partea cu Al Doilea Război Mondial, când trebuie să te cațeri pe Turnul Eiffel în timp ce mai dobori niște Messerschmitt-uri care trag în tine, e foarte mișto, păcat că e atât de scurtă și că nu apar momentele astea decât de vreo două sau trei ori. Șimai e fain că și în Unity interacționezi cu diferite personaje istorice reale: Napoleon, Marchizul de Sade sau Robespierre.

Ce nu mi-a mai plăcut atât de mult a fost durata poveștii principale. Adică nu mai țin minte exact cum a fost în primele, dar parcă totuși era mai mult de jucat din firul epic principal și mai puține side questuri ca în cele mai recente. Adică ok, vânatul și jupuitul animalelor a fost fun în III, mersul cu barca și vânatul de balene a fost și el fun în IV, misiunile co-op sunt foarte faine în V, dar parcă nu atât de mult încă să mă bucur că am terminat jocul și de fapt asta e undeva la vreo 30 și ceva, 40 la sută din joc. Restul side questuri. Așa, iar nu mi-au mai plăcut in-game transactions. Misiuni, arme, echipament, cufere accesibile doar dacă mai cotizezi cu niște bani. Știți ce, Ubisoft, dacă dau două milioane jumate pe 10 ore de poveste principală, vă bag în pizda mamelor voastre dacă-mi mai cereți și alți bani.

Una peste alta, jocul m-a dezamăgit. Și deși după III și IV nu era ca și cum aveam mari așteptări de la el, trailerele și alte clipuri pe care le-am văzut înainte de lansare parcă mă entuziasmaseră un pic. Probabil singurul aspect la care n-am ce comenta este grafica, jocul fiind, într-adevăr, splendid. Dar atât. Povestea e destul de previzibilă, cu doar vreo două momente un pic mai interesante, personajul principal e construit slăbuț și parcă n-are nici o chimie cu nimeni din jurul lui, nici cu mentorul lui, nici cu asasinii, nici cu cea pe care-o iubește, nici cu femeia de serviciu, nici cu nimeni. Și, per total, n-am avut deloc sentimentul ăla de “abia aștept să mai joc să văd ce se mai întâmplă” cum s-a întâmplat cu majoritatea celor de dinainte. L-am terminat mai mult pentru că tot m-am deranjat să fac rost de PS4 și că na, speram totuși ca lucrurile să devine mai bune pe parcurs. Într-adevăr, poate am avut și ghinion că, înainte cu vreo două săptămâni, am terminat poate unul dintre cele mai mișto jocuri pe care le-am jucat de când mă știu, The Last of Us, joc cu care sigur voi compara tot ce-o să joc de-acum înainte.

Deci cam așa stă treaba cu Assassin’s Creed: Unity, asta e, mergem înainte și sperăm că, la un moment dat, Ubisoft or s-o nimerească, mai ales cu ritmul ăsta de minim un joc pe an. Chiar acum câteva zile au confirmat că cel care va fi lansat spre sfârșitul anului ăsta va avea acțiunea plasată în Londra, în secolul 19, și am văzut și câteva screenshoturi. De la ăsta chiar n-am nici o așteptare, așa că, cine știe, poate o să mă surprindă plăcut, deși, sincer să fiu, jocul de sfârșit de an pe care-l aștept cel mai mult este Uncharted 4 (și Naughty Dog a arătat că știe cum să nu dezamăgească, spre deosebire de Ubisoft).