Halloweenu’ la români

Prin ceea ce fac, mi-era imposibil să nu ştiu că ieri a fost Halloweenul la americani. Ok, până aici toate bune şi frumoase. Dar, pe seară, primesc mesaj de la nişte prieteni că hai in oraş că sunt o grămadă de party-uri. Stau eu şi fac puţină matematică, nu-mi dădea de unde până unde sunt atâtea party-uri miercuri seară. Dar, în scurt timp aflu şi răspunsul, era Halloween, dom’le. Şi deci, întrebarea care mi-a venit firesc în minte a fost “de cand plm sărbătorim noi Halloween-ul??”. N-am nimic cu americanii, bravo lor, sunt cei mai tari, la ei e o traditie mişto asta cu Halloween-ul, dar noi, în schimb, suntem o naţie de cocalari, care nu suntem în stare să avem şi noi o sărbătoare klumea, în afară de Paşte si Crăciun. Sărbătorim Valentine’s Day (care la noi în calendarul ortodox nici nu există), acum sărbătorim şi Halloween, probabil că, în curand, vom sărbători şi Thanksgiving.

Ah, îl avem şi noi pe Dragobete, aud voci din public. Da, săracu Dragobete, în ultima vreme am inceput să-l sărbătorim, timid aşa, dar sărbătoritul ăsta a plecat de la reacţia patriotică a unora la Sfantu’ Valentin, nu din dragoste prea mare pentru Dragobete. Aşa, să revenim in schimb la Halloween. Toate prostiile de măşti şi pălării şi dreq mai ştie purtate de nişte terminaţi. “Oaaa, e Halloween…ce plm-i ala?…nu ştiu, da-i cu măşti, dovleci, monştri, de-astea…oaa, hai să ne facem muci”. Aşa cum am zis, o grămadă de terminaţi care se distrează ei de mama focului, care habar nu au ce-i ăla Halloween şi de ce-l sărbătoresc. Suntem praf!

Similar Posts

  • Se cauta bloggeri ucenici

    Long story short: Vreau sa maresc echipa la Auto Unleashed, cel mai iubit copil al meu. Asa ca, impreuna cu Bobby am hotarat sa punem in aplicare o idee mai veche de-a noastra, de bloggeri ucenici. Asa ca cine vrea sa invete cu ce se mananca un blog de nisa (creare content, gasirea surselor, promovare,…

  • Infested!

    Ei bine, de aproximativ 24 de ore am un nou coleg de apartament…il cheama Ghita, si este…un ditai SOBOLANU!!! AAAAAHHHHHHH!!!! Ghita este un sobolan foarte ambitios si cu o conditie fizica de invidiat, pentru ca a intrat pe geam. Asta n-ar fi mare treaba, da’ totusi stau la 2 in plm!!! Si unde s-a instalat…

  • Problema pe National Arena

    Am fost microbist de mic, iar din momentul în care-am venit în București și-am fost prima oară pe Ghencea mi s-a părut tot timpul ceva anume la mersul pe stadion. Am și avut noroc să prind Steaua în unul dintre cele mai bune momente de după revoluție când am avut șansa să văd pe stadion…

  • Keep blogging…

    Fie ca esti plecat din oras, ti-a murit pisica, ai sesiune sau te-a lasat prietena/ul, sunt anumite perioade in care nu ai timp sau chef sa scrii pe blog (si aici ma refer la posturi de calitate, nu la bancuri sau filmulete de pe YouTube, desi si acestea sunt bune din cand sa umple spatiul)….

2 Comments

  1. oamenii au nevoie de evenimente, chiar daca fake ca sa socializeze. suntem globali acum…nu mai conteaza a cui e sarbatoarea, ideea e sa participi. doar sunt atatea cluburi care trebuie sa traiasca din ceva, iar Pastele si Craciunul nu sunt in fiecare zi :D

  2. Mersi pentru comment guf.

    La faza cu cluburile sunt de acord, au tot interesul sa promoveze genul asta de sarbatori, ca doar iese banul. Dar ca om normal, sa iti trebuiasca un motiv atat de stupid ca sa te misti din casa si sa iesi pe undeva, mi se pare o aberatie. Daca vrei sa iesi, poti iesi oricand in oras, fara sa trebuiasca sa astepti Halloween sau mai stiu eu ce sarbatoarea tampita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.