Assassin’s Creed IV: Black Flag

Așa cum ziceam anul trecut pe vremea asta, Assassin’s Creed este seria de jocuri care îmi place cel mai mult în momentul de față. Încă nu m-am hotărât dacă îmi place mai mult decât Prince of Persia, pentru că prințul e în vacanță momentan. Chiar i-am întrebat pe cei de la Ubisoft de el anul trecut, la lansarea AC3 în România, și mi-au zis că “deocamdată se regăsește”. E, să se regăsească atunci, dar sper să nu fie fraieri și să pună la naftalină o serie foarte mișto. În fine, înapoi la Assassin’s Creed.

După ce III a fost entertaining dar nu m-a dat pe spate, așteptam IV (Assassin’s Creed IV: Black Flag pe numele lui complet) cu un soi de scepticism amestecat cu nerăbdare. Din păcate, fix când s-a lansat am făcut eu o șmecherie și-am stat cu mâna în gips o lună, cu un deget fracturat (și ăla mare, care mișcă manetuța de la controller), dar cum m-am “liberat”, l-am jucat. Acum doar ce l-am terminat și încă nu știu dacă mi-a plăcut sau nu. De fapt, vorbesc prostii, că de plăcut, mi-a plăcut, dar nu-mi dau seama dacă îmi place felul cum evoluează seria. Dar despre asta discutăm mai încolo.

Pe scurt, după ce în celalte jocuri am ars-o prin Orientul Apropiat, Italia și Statele Unite, în IV suntem pirați, tătică. Personajul principal e Edward Kenway, mare sculă de pirat de prin secolul al XVIII-lea, tatăl lui Haytham Kenway (chiar apare la un moment dat, ca puradel) și bunicul lui Connor, personajul principal din III. Acum hai s-o luăm pe rând:

Grafica. De Assassin’s Creed poți să zici orice, dar nu te poți plânge de grafică. Eu joc pe PC, cu detalii high, și absolut fiecare joc din serie a arătat incredibil (de primul nu știu să zic, că l-am jucat la 5 ani după ce-a fost lansat, dar sunt convins că la vremea lui a fost și el frumos). Cât despre ăsta ultimul, care are loc prin Caraibe, e fabulos. Apă turcoaz, corăbii, plaje, palmieri, tot, tot arată foarte, foarte bine, chiar dacă tot ce înseamnă junglă mi se pare că-i luat cu copy/paste din Far Cry 3 (nu c-ar fi ceva rău în asta).

Gameplay. Aici, schimbarea cea mai mare a fost că stai pe mare destul de mult (Ubisoft zice că raportul de jucat pe pământ/apă e 60/40, mie mi s-a părut mai înspre 50/50). Aparent feedback-ul primit după III, când a fost băgată prima oară treaba cu bărcile, a fost atât de bun încât au insistat mai mult pe treaba asta. Eu nu pot să zic c-am fost foarte fericit, că-i cam greu să fii asasin stealth în mijlocu’ bălții. Plus că s-au lăudat atât de mult cu open-world-ul lor minunat, că am impresia că au uitat care a fost una dintre cele mai mari probleme la primul joc, ăla când erai Altair, timpul enorm pe care-l petreceai pe cal. Dacă atunci călăreai de-ți săreau capacele de la o locație la alta, în ăsta mergi cu barca aia de-ți vine acru. Și asta o zice unul care a făcut doar misiunile principale și nu toate side missions. Deși aș minți dacă aș zice că nu mi-a plăcut treaba cu vânatul de balene, rechini, etc. cu harponul. Interesantă și faza cu echipajul care începe să cânte când stai mai mult pe mare, dar m-am bucurat când am descoperit că pot să-i fac să mai și tacă.

În rest, bug-uri destul de puține, o singură dată am pățit ceva nasol, după un respawn am rămas încuiat foarte dubios în apă, undeva în cala corabiei. Ce nu prea-mi place e că au continuat pe ideea de la III, și mergi prin pădure/junglă destul de mult, iar orașele sunt niște glume, că trei colibe, o biserică și-un fortuleț nu se pot numi orașe. Cu controller, personajul e la fel de cretin și se urcă pe garduri, din greșeală, când tu vrei să mergi că omul pe stradă, dar e de vis când chiar ai nevoie să alergi pe case sau prin copaci.

Povestea. Ca să fim înțeleși de la început, lăsând la o parte jocuri gen Fifa sau Battlefield, ce mă prinde la un joc sunt poveștile. Pur și simplu sunt fascinat de povești mișto și singurele jocuri pe care le-am terminat au fost cele la care m-a prins povestea. Fără nici o caterincă, aș fi în stare să iau niște floricele și să mă uit la cineva care se joacă un joc cu o poveste mișto, nu țin neapărat să butonez eu. Ca la cinema. Adică așa, așa, așa, așa și așa. Prince of Persia (seria Sands of Time) a avut poveste foarte mișto. La fel și Broken Sword. Și Assassin’s Creed a pornit de la o poveste foarte mișto. Dar aici apare dilema mea.

Da, povestea se împletește iar foarte fain cu personaje reale, gen Blackbeard și alți câțiva pirați de care am auzit mai mult sau mai puțin (pe vremea aia noi aveam treabă cu turcii, n-aveam timp de explorat Caraibele, motiv pentru care n-am prea studiat pirații la istorie). Da, au făcut și un twist mișto la povestea principală, cea din zilele noastre. Da, personajul principal e mișto, spre deosebire de Connor din III, care a fost cam lache, deși mi-a plăcut tomahawk-ul ăla la nebunie. Dar mi se pare că încep să se piardă în personaje și povești. Adică, pana mea, Ezio a fost în trei jocuri, deja îi știai neamurile, prietenii, cu cine și-a tras-o, ce filme îi plac, care pe care a omorât, etc. Acum, în afară că asta din IV e bunicul ăluia din III, în rest nu e nici o legătură între ăștia doi, deși jocurile par din aceeași “serie”. Ba mai mult, fiecare are rudele lui, poveștile lui, etc. Plus că parcă-i destul de subțirică povestea din trecut, aia din 1700 și ceva. Adică mai curios am fost de ce se întâmplă în “viață reală”, pe la Abstergo pe-acolo, decât în trecut, iar personajele parcă nu mai au “chemarea” aia sau nu știu cum dracu’ să zic pe care o aveau Ezio și Altair. Deși, repet, Edward (piratul) e foarte mișto că personaj, parcă îmi aduce aminte un pic de Ezio pe alocuri. Dar, per total, dacă aș fi luat niște floricele și m-aș fi uitat la cineva care se joacă IV, cred că m-aș fi plictisit un pic.

Da, nu zic, e frumos că avem câte un joc pe an și da, înțeleg că Ubisoft sunt un business întâi și abia apoi artiști, dar dacă nu-s atenți e posibil ca, în curând, să nu mai fie suficentă grafica fenomenală și să-și piardă din fani. Chiar citeam undeva un articol al unui alt maniac al seriei, care zicea că există riscul ca, în curând, “noul Assassin’s Creed” să fie primul pe care unii fani îl sar. Adică pe care nu-l vor aștepta cu sufletul la gură, ci pe care îl vor juca dacă și când vor avea timp sau când se vor plictisi. La fel, înțeleg nevoia de a schimbă anumite lucruri, de a ține seria fresh, dar totuși să nu uite că oamenilor le-a plăcut jocul pentru ce era. Adică, pana mea, dacă eu m-am îndrăgostit de doi neni (Altair și Ezio) foarte cool care săreau pe clădiri prin Florența, Istanbul sau Damasc, păi nu mă pune, mă, tată, să alerg prin pădure sau prin junglă, să vânez căprioare sau să stau pe barcă de să-mi vină rău (III a fost ok cu barca, la IV au cam exagerat). Asta e o chestie pe care n-o înțeleg nici la cântăreți, care-și schimbă ei stilul că, vezi doamne, se maturizează. În fine.

Ideea e că, din câte locații aveau la dispoziție, ei au găsit pirații din Caraibe (au văzut că sunt bani mulți acolo, probabil…Johnny Depp știe). Uite, hai că-s băiat bun și pot să dau niște idei. Spre exemplu, cu Edward s-ar putea face o parte a doua, în Londra anilor ălora. Chiar mă gândeam că ar fi o locație mișto, plus că aflăm că tipul a petrecut destul de mult timp acolo. Eventual un prequel iar cred că ar fi mișto, să facă ei un twist, ceva, și să-ți arate cum de-a ajuns ăsta să-și ia lumea în cap, să-și lase nevasta și să se apuce de piraterie. Nici prin Spania (perioada Inchiziției, poate), n-ar fi urât deloc. Mai citeam undeva de Egipt, dar probabil că ar fi cam ciudat să ne iei puștile și pistoalele, acum că tot ne-ai învățat cu ele. Deși ar putea să învețe să tragă cu arcul sau cu arbaleta. Now that would be cool! Interesantă ar mai fi și Japonia medievală, dar cred că ar fi cam dubios să vezi un asasin cu ochii oblici (deși, dacă te chinui, poate să dea o fugă fi-su lu’ Ezio până acolo, ceva gen Shogun).

Concluzie. Deși l-am criticat ceva, acum asta nu înseamnă că Assassin’s Creed IV: Black Flag e prost, pentru că nu e deloc, ci din contră. Grafica e mișto, gameplay-ul ar fi foarte ok fără atâta marinăreală și au reușit să țină povestea interesantă în continuare. Per total, deși nu la nivelul trilogiei cu Ezio, e un progres față de III și mi-ar plăcea continuată povestea, poate cu un pic mai mult talent. Singura teamă, de unde și dilema de care ziceam la început, vine de la senzația pe care o dă Ubisoft că, de fapt, încearcă marea cu degetul, să vadă care erou prinde. Nu ca la II, unde au știut clar că fac trilogie și s-au chinuit să iasă ceva impresionant. Dacă ar fi după mine, aș lua un personaj în brațe și-aș merge cu el pe minim două jocuri. Inclusiv Connor, din III, ar fi putut apărea încă o dată, cel puțin, și să-l adaptezi un pic în funcție de ce latră fanii. De pirat nu mai zic, că se pot juca cu el și cu viața lui în multe feluri. Până una alta, nu e după mine, așa că abia aștept să văd în ce direcție o apucă și sper să-i mai țină treaba asta cu un joc pe an.

Și pentru că am tot văzut topuri cu cât de mișto a fost fiecare Assassin’s Creed (wow, deja sunt 6 jocuri, nu-mi vine să cred) cu care nu prea sunt de acord, pentru mine treaba stă în felul următor:

6. Assassin’s Creed III
Pur și simplu nu m-a prins la fel de mult ca celelalte. De fapt, nu că nu m-a prins, ci doar că nu mi-a rămas. Mare parte din acțiune nici n-o mai ține minte, în afară de ce se întâmplă cu Desmond, of course. Păcat de trailer.
5. Assassin’s Creed IV: Black Flag
Din toate motivele (bune și rele) pe care le-am zis mai sus.
4. Assassin’s Creed
Primul din serie, n-are cum să nu-ți placă, povestea foarte mișto, dar gameplay-ul a cam lăsat de dorit, plictisitor pe alocuri.
3. Assassin’s Creed II : Brotherhood
L-am pus ultimul dintre cele din seria cu Ezio pur și simplu pentru că trebuia să aleg o ordine, dar mi-a plăcut la fel de mult ca celelalte. Mi-a plăcut mult tare treaba cu recrutatul de asasini, inclusiv mini-jocurile gen tower defense pe care le jucai în timpul unor anumite misiuni.
2. Assassin’s Creed II
Probabil cel mai mare merit al trilogiei AC II e că au rupt norma cu personajul principal, Ezio. Plus o grămadă de chestii noi în gameplay.
1. Assassin’s Creed II: Revelations
Nu știu de ce toată lumea zice că e unul dintre cele mai slabe din serie, pentru că mie mi-a plăcut super mult. Intro-ul e fa-bu-los, iar în joc Ezio e bătrân și înțelept, super tare, povestea lui se termină foarte mișto, iar gameplay-ul e același ca în toată trilogia, adică foarte tare. De fapt, mint, povestea lui Ezio nu se termină în Revelations, ci în Embers, un filmuleț făcut de Ubisoft ulterior.