Febra musculară de după Bloggers Open 2013
Na c-am fost şi la Bloggers Open 2013, cel mai cel turneu de tenis din online :) În primul rând, m-am simţit super bine că am schimbat, în sfârşit, partenerii de tenis. Ce să zic, sportul nu este unul extrem de popular printre prietenii mei, aşa că am avut doar doi parteneri în ultimii mulţi ani. Tot din cauza asta nu prea am ştiut la ce să mă aştept când m-am înscris, deşi m-am mai liniştit un pic după ce am văzut câteva video puse pe Instagram sau pe Facebook :D
După ce-am aflat desfăşurătorul, deja îmi făceam planuri ce-o să fac cu timpul liber pe care-o să-l am duminică (când erau semifinalele şi finala), în afară de demonstrativul pe care voiam să-l văd. Ei bine, uite că n-a fost chiar aşa, pentru că am ajuns în semifinale, după două prime tururi trecute ok şi un al treilea în care Alex Drăgan m-a alergat de mi-au sărit capacele. Dar am înfrânt. În schimb, treaba a stat altfel duminică, care a început prost de cum am ajuns la teren. În primul rând, mă duc liniştit la vestiar să mă schimb…canci adidaşi, îi uitasem acasă. Că aşa se întâmplă când ţi-e prea lene seara să pui totul în rucsac şi o laşi pe dimineaţă. Aşa că am jucat în tenişi, care au mai şi cedat în timpul jocului, acum tre’ să-mi cumpăr şi de-ăştia. În fine, nu c-ar fi făcut vreo diferenţă.
Doi la mâna…stăteam de vorbă cu George, cel cu care am jucat în semifinală, înainte de meci şi na, dintr-una în alta, mă întreabă dacă am jucat tenis, zic că nu şi-l întreb şi pe el. “N-am mai jucat de pe la vreo 14-16 ani, dar da, am făcut nu-ştiu-câţi ani de tenis şi-acum mai fac nişte antrenamente cu nişte copii, din când în când”. Zic buuun, deci pot să plec acasă de pe-acu’. Rezultatul: am luat o bătaie de n-am ştiut ce-i cu mine, 6-0, 6-2, iar game-urile alea două le-am luat aşa, că a încercat el nişte lovituri, nu de alta. Singura consolare a fost că George a şi câştigat turneul ulterior, deci am o scuză solidă.
În schimb meciul care mi-a plăcut cel mai mult a fost finala mică, care iniţial nici nu trebuia să se joace, dar ne-am mişcat repejor şi a fost timp şi de ea. Deşi am mâncat bătaie şi aici, meciul a fost super disputat (zic eu, sper că e de acord şi Cristi), şi după minim o oră jumătate cât a durat, a fost una dintre cele mai frumoase bătăi pe care le-am luat în cariera mea minunată de tenisman. Adversarul mult mai bun ca mine, aşa că a trebuit să compensez prin alergat. Ce-i drept, s-a rupt un pic filmul în al doilea set, când au fost două game-uri super disputate care mi-au cam terminat bateriile, dar am luat bătaie cu zâmbetul pe buze. A doua zi a fost crimă cu febra musculară, zici că mă bătuse cineva la fund toată ziua (doar acolo, că în rest nimic pe la spate, la braţe, umeri, semn că n-o duc rău fizic). Vorba unui prieten, indiferent de cât de în formă ai fi, când joci serios câte un sport de-ăsta pe care nu-l joci prea des, întotdeauna se găseşte un muşchi să te doară. Dar a fost ok, în afara faptului că, vreo două zile, am avut niscai dificultăţi în a mă urca în maşină.
Aşadar un onorabil loc 4, data viitoare atacăm podiumul!
Later edit: Şi pentru că am fost tras de urechi în comentarii, într-adevăr, cu maximă ruşine trebuie să-mi cer scuze şi să le mulţumesc foarte mult celor doi fani care au făcut special deplasarea de la Buzeşti, respectiv Crângaşi, pentru a mă susţine şi fără de care nu aş fi câştigat ultimul meci de sâmbătă. Duminică s-a văzut absenţa lor. Va iubesc!
Bloggers Open 2013 a fost un eveniment organizat de GM Tennis si susținut de Orange, Sony Mobile si Sarto Made to Measure.
Ai uitat sa multumesti fanilor care te-au sustinut, dar treaca de la mine…
Cu miile de scuze aferente, am corectat omisiunea.
Fugiiii…bai ai avut si fani??? :))) si fane …ca sa zic asa nu ai avut?? :))….duminica trebuia sa te rogi la minge :))
Ei cica erau fani, dar la cat de incet strigau, cred ca erau fane :D