La conferinta la ASE

Si cum tot mi-era mie dor de ASE, ieri am fost la conferinta organizata de DaAfaceri, unde-au vorbit minunatii Cabral, Andrei Rosca si varu’.

Bineinteles ca, datorita orarului foarte incarcat, am intarziat iar (hai bine, orarul n-a fost chiar asa de incarcat, m-a uitat Dumnezeu dormind), asa ca am ratat bucata lui Bobby, dar nu cred ca am pierdut ceva ca deh, mai stiu si eu una alta. Am prins insa cam toata prezentarea lui Andrei, care, desi a avut ca principal subiect networkingul, mi s-a parut mai mult o prezentare motivationala. Cu ocazia asta, a atins si un punct foarte sensibil, si anume cartofii prajiti. Parerea mea e ca o perioada in care cartofii prajiti serviti la micul dejun, pranz, cina, desert te caleste foarte mult. Been there, done that. Si adevarul e ca, atunci cand in stomac canta lautarii, chiar gasesti in tine niste resurse si o motivatie pe care cu greu le gasesti altfel. Apoi am fost nevoit sa lipsesc putin, deci am pierdut si o parte din bucata lui Cabral, dar, cand m-am intors, tabla era plina si el desena de zor ceva acolo. Oricum, din cate am inteles, a fost destul de faina prezentarea.

Dupa conferinta, am fost si-am baut/mancat ceva la un bar pe langa ASE cu speakerii, Buddha, Nihasa (sper ca i-am nimerit linku’), Tibi, Miruna, a aparut si Sandossu, plus inca vreo 15 oameni si cam atat, ca m-am saturat de pus linkuri.

PS: Asta ca sa nu mai zic ca am gasit o moneda de 3 lei, de-o seama cu mine, in fata la ASE. How cool is that?

Similar Posts

  • Fiat 500

    Datorita, multumita, gratie lui Vali, ieri am avut ocazia sa fac un material cu Fiat 500 pentru Auto Unleashed, material pe care o sa-l public luni, cel mai probabil. Mi-a placut Fiat 500 din momentul in care a fost anuntat, fie doar si pentru faptul ca Mini are in sfarsit un rival, care cred ca…

  • Prince

    Si uite ca a aparut si Prince of Persia:The Two Thrones. Dupa ce am jucat ca disperatu’ celalalt Prince, Warrior Within, normal ca abia asteptam sa apara asta. Dar….nu pot sa zic ca m-a dezamagit, dar nici cine stie ce incantat n-am fost. Nush de ce, l-au facut pe printu asta mai agarici asa, si…

  • Bump

    N-am mai scris de mult, si nu de alta, dar ultimul post e un regim de slabit, care insa s-a terminat. Si ca sa nu consum hartia degeaba, zic si ce mi s-a mai intamplat in ultimele 2 sapt: Am luat niste bani…cool Am lucrat…not so cool cateodata L-am vazut pe Gainusa cum s-a taiat…

  • Deprimat

    Mda, e 3:23 AM, m-am uitat la Meet Joe Black si-s deprimat…wtf :(…bag pwla, ma duc sa ma culc A, si sa nu uit… Brad Pitt si Anthony Hopkins rulz

6 Comments

  1. @sandossu: imi imaginam ca pana acum ai inteles ca decat sa vii cu masina la ora aia, mai ales vineri, mai bine vii pe jos :d

    @Buddha: fie asta, fie l-a luat cineva din greseala…un lucru-i cert, ca nu mai e la Bobby

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.