Câștigătorii mei la Autovot 2012
În primul rând, încep direct, astea sunt voturile mele la Autovot 2012:
Acum, așa cum e frumos, să le și argumentez.
Mașini Accesibile
În opinia mea, o mașină accesibilă care merită cumpărată este o mașină pe care dai maxim 20.000 de Euro și cu care îți faci treaba. Deci am exclus de la început mașinile mai scumpe (nu prea știu ce caută Jeep Grand Cherokee în listă) și cele mici (cu care nu cred că-ți faci treaba, de exemplu să mergi la ski cu 4 oameni în mașină). Din păcate, singura mașină pe care am condus-o din listă este Citroen C4 (DS4 încă nu, aștept să treacă zăpada să mă pot bucura de ea), deci e posibil ca alegerea mea să fie, mai mult sau mai puțin, influențată. Totuși am votat Citroen și Hyundai pentru că mi se par mărcile cu cea mai impresionantă evoluție în ultimii ani (Citroen o cunosc mai bine, știu cum arăta și ce știa să facă un Citroen C2 din 2006 și am văzut și ce înseamnă un Citroen în 2011). Hyundai încă n-am avut ocazia să conduc sau să merg pasager, dar la fel, mi se pare că au făcut un salt fantastic. Iar a treia alegere, Ford Focus, mi se pare o opțiune interesantă în segment.
Oricum, ca fapt divers, ținând cont că m-am uitat recent de o mașină în banii ăștia, aș merge probabil pe Jetta.
Mașini Premium
Dacă la categoria cu mașini accesibile votul e dictat de rațiune, la categoria premium e altceva :) Am votat câștigător Chevrolet Camaro pentru că l-am văzut și am urcat în el la un salon auto (nu mai știu care) și arată pur și simplu fenomenal. Probabil că aș fi împărțit locul 1 la doi dacă se putea, să pun și Mini (n-am condus Coupe-ul dar am mers cu Cooper S și nu cred că există mașină mai fun de-atât), iar pe locul 3 am votat Evoque pentru că arată extraordinar.
Tot ca fapt divers, dacă aș fi votat măcar cu un gram de rațiune la categoria asta, aș fi ales Audi A6 câștigător fără să stau pe gânduri (în mod normal un SUV, dar nu mi-a plăcut niciunul din listă, M Class-ul nou arată că naiba).
2 Comments