Muntenegru, drumul

Atenție! Probabil că acest post conține informații utile doar pentru cei care au de gând să se ducă în Muntenegru sau sudul Croației.

Prima oară când auzi de Muntenegru, nu prea știi ce impresie să-ți faci: o țărișoară într-o zonă dubioasă, undeva pe lângă Kosovo, Serbia, Albania, Bosnia (niciuna inspirând încredere). Totuși, după ce te documentezi un pic, te gândești că parcă lucrurile n-ar fi chiar atât de rele pe cât par. Și după ce vezi și câteva poze cu zona în care tre să ajungi, atunci chiar zici un “Doamne-ajută!” și te întinzi la drum. Iar când te întorci de-acolo și fraza care se repetă obsedant în mașină este “Mamă, ce țară pot să aibă ăștia!” atunci știi sigur că ai făcut o alegere minunată.

Undeva prin mai, un prieten mă întreabă “Bă, hai o săptămână în Muntenegru”. Bineînțeles, nefiind foarte interesat de știrile din politică și cum istoria a cam început să mă lase, prima întrebare a fost “Auzi, mă, da’ la ăia n-a fost război?”. Ei bine, nu, Muntenegru e o țară care întotdeauna și-a văzut de treburile ei, sunt independenți din 2006, moneda oficială e Euro (deși nu sunt în UE), iar acum e o țară care încearcă din răsputeri să exploateze la maxim ce au ei mai bun și anume un relief magnific.

Așa că, o lună mai târziu, în jur de 8 dimineața, înarmați cu hărți, GPS și posturile lui Alex Dinu și Dojo printate, ne-am îmbarcat în mașină și hai la drum, cu destinația Kotor, Muntenegru. La dus am mers pe ruta București – Craiova – Drobeta – Cacak – Brodarevo – Niksic – Kotor (harta aici). Drumul nu e chiar cel mai drept, dar este splendid și plus că ne programasem o noapte dormită în Serbia, tocmai ca să putem vedea pe îndelete tot. La întoarcere am hotărât să o luăm mai de-a dreptul, adică Kotor – Budva – Podgorica – Rozaje – Kraljevo – Krusevac – Zajecar – Drobeta – Craiova – București (harta aici).

Și la dus și la întors am hotărât să nu ne complicăm cu bacul la Calafat și să o luăm Craiova – Drobeta. Drumul fără nici o problemă, în mod normal în 5 ore ești în Drobeta (cu tot cu opririle de rigoare pentru baie, mâncare, etc.)

La dus, imediat după ce am intrat în Serbia, am cotit-o înspre Cazane, să le vedem și de pe partea celalata. Nu știu dacă e mai frumos sau mai urât ca la noi, dar e altfel, adică drumul are și porțiuni foarte înalte, nu doar pe malul Dunării, iar peisajul se vede foarte mișto de-acolo. Ne-am rătăcit un pic apoi înspre Pozarevac, dar n-am ocolit foarte mult. Apoi, dacă tot eram în zonă și stăteam binișor cu timpul, am făcut și-un mic ocol până-n Belgrad, mai ales că nu fusese niciunul dintre noi acolo. Pe lângă faptul că am stat vreo jumătate de oră într-un blocaj la intrare, orașul nu prea m-a dat pe spate. Urât nu e, din contră, e curățel și îngrijit, dar nici nu mi se pare mare sculă de oraș. Mă rog, nici n-am apucat să vedem cine știe ce, așa că e posibil să mă înșel. În fine, apoi am luat-o înspre sud, spre Cacak, apoi Uzice și într-un final Zlatibor, unde-am dormit la o pensiune. Zlatibor e o stațiune montană mică și simpatică, cu multe terenuri de fotbal (era și o echipă în cantonament acolo). Apoi am luat-o înspre Brodarevo și în vreo două ore eram intrați în Muntenegru, apoi Bijelo Polje și Mojkovac. Aici e un semn mare care te bagă în dreapta pe un drum micuț care intră în canionul râului Tara, una dintre marile atracții ale Muntenegrului. Citisem destul de multe despre zona asta, al doilea canion din lume ca adâncime, după Marele Canion, din State. Și într-adevăr, e superbă. Apa turcoaz (cam toate apele din Muntenegru sunt așa), iar priveliștile sunt fascinante. Niște prieteni plecaseara cu două zile înainte și au făcut rafting pe Tara, iar când ne-au povestit cum a fost ne părea rău că n-am făcut și noi.

Vizualizare hartă mărită

După ce-am ieșit din canion am ținut-o spre Zabljak, unde am intrat în alt loc superb, adică Parcul Național Durmitor. Deja se vede că zona crește, iar Zabljak cred că e un loc superb pentru sporturi de iarnă. Am văzut chiar și zăpadă, pe vârfurile munților din Durmitor. De-aici am mers înainte, pe unde drum nou-nouț superb (cred că dacă puneai un pahar cu apă pe bord nu se vărsa) spre Savnik, apoi Niksic (al doilea oraș ca mărime, după Podgorica) și ne-am luat după semnele spre Trebinje (e în Bosnia). După vreo 40 de km, apar semnele spre Risan (e în golful Kotor, unde trebuia să ajungem). Facem stânga, continuăm, pe un drum la fel de bun, prin Grahovo și, la un moment dat, cam când se vede prima oară marea și golful, e un indicator mititel spre Risan care te scoate de pe drumul principal și te bagă pe un drum prost, de o singură bandă pentru ambele sensuri, fără balustrade sau orice altfel de măsură de siguranță (nici măcar un boschet), dar care îți oferă priveliștea asta:

Ce e ok e că drumul e aproape necirculat (ne-am întâlnit cu vreo 2 mașini). Când am ajuns jos, în golf, am luat-o înspre Perast, Dobrota, Kotor și, într-un final, destinația noastră, Prcanj (se pronunță “prcean”), un sătuc pitoresc și liniștit.

La întoarcere, am luat-o prin Budva, la Petrovac am făcut stânga spre Podgorica, apoi Virpazar, unde-am dat peste Scutari (sau Skadar), un lac imens, cel mai mare din Balcani, apoi Podgorica (am luat-o pe tranzit, dar nu părea cine știe ce oraș), Kolasin, Mojkovac, Berane, Rozaje și am intrat în Serbia pe la Spiljani. Undeva până-n Kolasin ne-am oprit, am mâncat ceva și-am făcut traseul până-n țara, ajutați și de un tirist care ne-a auzit vorbind, ne-a întrebat dacă mergem spre România și ne-a arătat drumul, care era la fel cu cel pe care ni-l propusesem noi. Apoi am luat-o în sus spre Novi Pazar, Raska (aici treci cam la 5-10 km de Kosovo și e foarte interesant că nu e absolut nici un indicator spre Pristina sau spre vreo localitate din Kosovo), Kraljevo, Krusevac, am intrat pe autostradă la Cicevac, după vreo 15 km am ieșit, la Paracin, și-am luat-o spre Zajecar.

Vizualizare hartă mărită

După Paracin, drumul a fost foarte prost, se lucra în multe zone, iar la Zajecar am făcut un ocol prin Bor, pentru că era circulația deviată din cauza unor lucrări. Cred că am pierdut vreo oră cu ocolul ăsta. După ce am intrat înapoi pe drumul nostru, am luat-o înspre Negotin și apoi am intrat în țară pe la Drobeta, pe unde-am făcut destul de puțin, ținând cont că drumul era foarte bun și era 5 dimineața, deci no police. Dacă la dus am făcut foarte multe opriri (poze, ocolul prin Belgrad, etc.), la întors am făcut fix 19 ore (am plecat la 15:30 din Muntenegru și eram în Dristor la 12:30 a doua zi, în condițiile în care cel mai mare popas a fost când am mâncat, deci vreo 45 de minute, cred).

Alte idei (întrebări pe care le-am avut înainte de a pleca și pe care ni le-am lămurit acolo):

1. Drumurile în Serbia sunt așa și-așa (nu sunt găuri foarte multe, dar sunt destul de denivelate). Și la dus și la întors am mers noaptea, deci n-am avut mari probleme cu traficul. Despre Muntenegru, am auzit o grămadă de povești de groază despre drumurile lor, dar la fața locului situația a fost alta. Mi s-au părut destule de bune (bucata Zabljak – Kotor e impecabilă), dar virajate ale naibii. Oricum, Muntenegru e plin de Golf 1 și 2, deci depășirile sunt lejere.

2. Poliția ne-a oprit de două ori în Serbia (ne-au cerut actele, s-au uitat pe ele și apoi ne-au urat drum bun) și o dată în Muntenegru, unde ne-a prins radarul cu 76 în zonă de 50. Ce e destul de nasol în Muntenegru e că ai foarte multe zone cu 50, 60, 70, iar polițiștii stau cu pistol de radar, deci mașina e în boscheți și polițistul cu pistolul spre tine, pe marginea drumului, nici o șansă să-l vezi de departe. Norocul nostru a fost că, în timp ce ne explica într-o engleză perfectă ce-am făcut, a trecut pe lângă noi un Passat la blană, de era să-i sufle șapca. S-a uitat polițistul foarte dezamăgit după ăla, ne-a dat actele și ne-a zis “You can go”. Nu știm exact de ce, dar ne bucurăm c-a făcut-o. Oricum, ca idee, e bine de mers legal, pentru că și în Serbia și în Muntenegru destul de multă poliție pe străzi.

3. Am trecut doar cu buletinul prin toate vămile (România, Serbia, Muntenegru, Croația), fără absolut nici o problemă. Am avut și împuternicire pentru mașină (era pe firmă), dar nu s-a uitat niciun polițist sau vameș la ea.

4. Taxe plătite: autostradă în Serbia (o dată 1 euro pentru vreo 15 km și o dată 2 euro pentru vreo 30-40 km), vignetă în Muntenegru (10 Euro, nu mai știu exact perioada, 6 luni sau un an)

5. Muntenegru are euro, deci no problemo. În Serbia, în schimb, totul e cu dinari (în afară de autostradă, unde se poate plăti și în dinari și în euro).

6. Atât în Serbia, cât mai ales în Muntenegru, sunt indicatoare peste tot, deci șanse mici să te rătăcești (un singur monument nu l-am nimerit din prima, nici acum nu știm unde l-am ratat prima oară :D).

Cam atât despre drum, urmează un post despre ce-i pe-acolo, cu poze cu tot, of course.