Aventura #prinromania Banat si Oltenia : obiective (partea 1)

Cum ziceam si in postul dinainte, am vazut foarte multe lucruri in excursia de 5 zile #prinromania (datorita Petrom, bineinteles), si cum nu intrau toate in postul respectiv, o sa le iau pe rand, in ordinea in care le-am vizitat:

Drobeta Turnu Severin

Cetatea Severinului din Drobeta
Ruinele Cetatii Severinului

In primul rand, orasul arata jalnic :) Totusi, il salveaza doua chestii: asezarea pe malul Dunarii si istoria extrem de incarcata, din pacate pusa prea putin in valoare. Primul loc pe care l-am vizitat a fost Cetatea Severinului care, desi nu arata foarte rau, putea fi mult mai bine exploatata, mai ales ca are o pozitie superba, exact langa Dunare. Adica atunci cand parcul din jurul cetatii arata de 3 ori mai bine decat cetatea in sine, e o mare problema. Plus ca e plin de buruieni si nu exista cateva panouri sa povesteasca un pic din istoria cetatii, iar singurul panou, aflat in parc, oricum nu se pune, ca e prost, adica indica alt obiectiv (de-aici si fetele noastre mai mult de inteligente din poza asta).

La o aruncatura de bat de cetate este Muzeul Regiunii Portilor de Fier, care este o combinatie de muzeu al satului, muzeu de istorie, Antipa si acvariu (destul de slab), per total experienta fiind foarte faina. In curtea muzeului se afla si ruinele castrului roman si, cel mai interesant, doua picioare ale podului lui Apolodor din Damasc, unul care este o reconstituire, iar celalalt e cel original, care nu arata deloc cum mi-l aduceam aminte din cartile de istorie, adica e ingramadit undeva intre calea ferata si niste ziduri de beton. Din cate am inteles, mai e si in partea sarbeasca un picior original, mult mai bine conservat. A, si sa nu uit, in muzeu se gaseste o replica la scara mica a intregului pod, care-a fost construit in doar trei ani (cam cat ne ia noua acum sa facem un pasaj la Baneasa).

Capul lui Decebal

Capul lui Decebal e o statuie sculptata in stanca, reprezantand…well, capul lui Decebal :) Prima oara am vazut-o in blogtrip Timisoara si mi s-a parut foarte ciudat ca eu habar n-aveam de ea. Ok, e destul de recenta, terminata in 2004, dar totusi ar merita mai multa promovare pentru ca e o lucrare incredibil de spectaculoasa (pun pariu ca mai multi romani au auzit de Mount Rushmore din State decat de Capul lui Decebal). O poveste destul de interesant despre realizarea sculpturii, care l-a costat pe Iosif Constantin Dragan cam 1 milion de dolari, puteti citi aici.

Pestera Ponicova

Pestera Ponicova
Intrarea in Pestera Ponicova

Din pacate, n-am avut timp sa vizitam pestera cu barca (eram deja destul de in intarziere), asa ca am ales varianta mai scurta, sa intram prin capatul dinspre uscat, avandu-l ca ghid pe Doru Panaitescu. Daca te tin picioarele si psihicul sa cobori cateva scari si stanci destul de dubioase, pestera ofera niste privelisti foarte faine, mai ales ca nu e foarte circulata de turisti si e aproape deloc amenajata (cam cum a lasat-o mama natura). Din fericire pentru noi, l-am avut pe Doru, care e un ghid fenomenal, chiar daca mai face misto de tine zicandu-ti ca sa ai grija la zimbri.

Castrul roman Tibiscum

Cum varu’ a dezvoltat o adevarata pasiune pentru castrele romane, nu puteam rata Tibiscum, aflat undeva intre Lugoj si Caransebes, la vreo 5 km de ultimul. Totusi, daca stau sa ma gandesc, “nu puteam rata” nu e cea mai fericita expresie, pentru ca poate fi ratat extrem de usor. Nici un indicator in drumul principal si nici macar lumea din apropiere habar n-are de el: am intrebat un localnic biciclist de Tibiscum si reactia lui a fost “Hotelul? Mergeti vreo 7 km si e la intrare in Caransebes”. In fine, dupa ce ne-am prafuit bine de tot masinile si cu amabilitatea unor muncitori de pe camp, l-am gasit cu chiu cu vai. Din pacate, am fost desemnat sa stau de sase la soseaua principala, asa ca l-am ratat, dar, din cate-am inteles de la restul, n-am pierdut prea multe.

Cheile Corcoaia

Cheile Corcoaia
Cheile Corcoaia

La vreo 10 km de Baile Herculane, mergand spre Baia de Arama, am dat de Cheile Corcoaia. Lasand la o parte numele care ne-a jucat feste, drumul pana acolo a fost groaznic, cel putin pentru mine si pentru ceilalti din Picasso. Daca varu’ (cu Suzuki-ul Grand Vitara) si Doru (cu Skoda Yeti), n-au avut absolut nicio problema, pentru noi astia mai sarmani si fara tractiune integrala/suspensii off-road a fost foarte bumpy. Ca soundtrack ar fi fost perfecta melodia asta. In fine, am ajuns si-am admirat si cheile, formate (dupa cum ne-a precizat domn’ speolog Doru) prin prabusirea unei pesteri. O priveliste destul de faina, dar per total, nu cred ca merita batut drumul pana acolo, poate doar pentru grataragii de p-acolo.

Monumentul Proclamatiei de la Pades

Monumentul Proclamatiei de la Pades
Tudor Vladimirescu, pe Monumentul Proclamatiei

In 1821, un tip Tudor Vladimirescu s-a trezit sa mobilizeze lumea si sa le zica fanariotilor si turcilor: “auziti, ba, ia mai dati-i drumu’ de la noi de-aici din Romania”. Clar unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre are parte de un monument foarte frumos, la Pades, intre Baile Herculane si Baia de Arama. Din pacate, am ajuns seara tarziu si n-am apucat sa facem poze cum trebuie, mai ales ca nu mai aveam baterie la camera si-a trebuit sa stam vreo juma de ora, la un birt, alaturi de fauna locala, cat s-a incarcat un pic bateria, asa ca pozele le-am facut, de fapt, noaptea. Dupa intrare, e o alee foarte faina de cativa zeci de metri, cu brazi si de-o parte si de-alta, iar monumentul e o piramida cu cateva placi comemorative in varf. Mi-a placut foarte mult, iar oricine e pasionat cat de cat de istorie trebuie neaparat sa treaca sa-l vada.

Sculpturile lui Brancusi din Targiu Jiu

Pana asta primavara, nu vazusem niciodata poate cele mai cunoscute opere de arta din Romania, nu de alta, dar Targiu Jiu e cam in capatul celalalt al tarii. In fine, mai bine mai tarziu decat niciodata, ideea e ca, poate si datorita lipsei simtului meu artistic, dar Masa Tacerii si Poarta Sarutului nu m-au impresionat in mod deosebit. Ok, sunt frumoase, dar n-as bate juma de tara doar ca sa le vad. In schimb, Coloana Infinita (nu Infinitului), e splendida si merita deplasarea de oriunde. Acum am prins-o noaptea, si parca nu e la fel de spectaculoasa, dar data trecuta am vazut-o pe zi si, privita de la baza in sus, e fantastica. Chiar iti da impresia ca urca pana sus de tot si strapunge cerul.

Manastirea Lainici

Manastirea Lainici
Manastirea Lainici

Pe drumul dintre Targu Jiu si Petrosani am facut o scurta oprire la Manastirea Lainici. Nu prea stiu cum ar trebui sa fie o manastire, dar mi-a placut ca era foarte curata si frumos amenajata, iar cei carora le plac manastirile ar trebui sa faca un mic popas si aici.

va urma…

Redescopera Romania e un program si poate fi urmarit pe Twitter (hashtag-ul #prinRomania sau contul oficial al actiunii) sau pe pagina de Facebook a Petrom.

Similar Posts

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.