Câinii de apartament

Pe scurt, sunt complet inutili. Mă străduiesc, pe bune că mă străduiesc, să găsesc un motiv temeinic pentru care merită să ții un câine în apartament (mai ales rasă de talie mare). Și deși îmi plac animalale foarte, foarte mult, am avut ocazia să împart apartamentul cu un labrador timp de vreo 4 luni de zile și nu văd de ce te-ai chinui și pe tine și pe câine, în situația în care dezavantajele mi se par mult mai multe și mai nasoale decât avantajele.

În primul rând, e ca și cum ai avea un copil (și nu partea frumoasă din a avea un copil). Pentru cei care deja au cel puțin un copil, să zicem că partea asta n-ar fi neapărat nașpa, dar pentru cei care n-au, mi se pare că îți limitează libertatea extrem de mult. Adică atunci când ești nevoit să zici că “ies în oraș, dar tre să trec pe-acasă întâi să plimb câinele” sau “nu pot sta decât până pe la 9, că trebuie scos” sau “mă, nu pot să merg la munte/mare weekendul asta, că n-am cu cine lăsa câinele”, atunci mi se pare că e o pacoste, nu o bucurie. Ăsta e principalul motiv pentru care am renunțat la acvariu (îmi plac peștii extrem de mult), dar sunt momente când pur și simplu îți strică planurile. Și încă la pești e mai ok, că pot fi lăsați singuri, fără nici o problemă, câteva zile sau chiar o săptămână. Dar nu vreau să-mi planific viața în funcție de niște pești (valabil și pentru câine sau pisică).

Recompensa emoțională spre zero. Deși poate că nu necesită la fel de multă grijă ca un copil, nici nu îți “livrează” nimic. Adică în afara faptului că te face să zâmbești din când în când, atunci când mai face câte-o ghidușie, în rest pauză. Toată ziua doarme sau are chef de joacă (ceea ce tu nu ai mereu și când își ia înjurături).

Mănâncă bani. Ca orice ființă vie, trebuie să și mănânce (aici suma depinde de preferințele “părinților”), să aibă și o jucărie sau un os care să-l țină ocupat, se mai și îmbolnăvește (dus la doctor, luat pastile, care nu-s tocmai ieftine), mai trebuie și dresat, etc.

Nu se pupă cu curățenia. Cu cât este mai mare și mai păros, cu atât problema asta e mai mare. Nu poți să faci curat cu simț de răspundere că în două zile casa e la fel. Plină de păr și de bale, plus că întotdeauna nasul îți va spune când intri într-o casă cu câine. A, ca să nu mai zic că, din când in când, mai trage și câte o vomă sau se strică la stomac și scapă o treabă mare prin casă.

Chinui animalul. Dacă pentru rasă mică hai să zicem că e mai decentă situația, pentru una mai mare mi se pare chinuitor. Nu știu voi, dar mie nu mi-ar plăcea să stau 23 de ore din 24 în 70 mp construiți și să mă uit la pereți și la aceiași oameni toată ziua, ca apoi să gâfâi ca nebunul afară, în două reprize de maxim jumătate de oră. Și că tot veni vorba de ieșit afară, te mai și pune în situații care pur și simplu nu-s ok. Gen momentul când trebuie să scoți frumos pungulița din buzunar și să-i aduni rahatul de pe jos (deși la noi activitatea asta nu prea este practicată, de-aia sunt toata străzile și aleile pline de rahati de câine). Nu, așa ceva nu-i normal :)

Storcându-mi un pic creierii cred că am reușit și am găsit și câteva avantaje, gen că e un lucru bun pentru cei care stau singuri (deși dacă ai nevoie de un câine ca să-ți alungi singurătatea, problema cred că-i în altă parte), că te mai binedispune din când în când și că știi casa mai în siguranță cu câinele acasă (depinde și de câine, că sunt unii pe care îi fură hoții cu totul). Dar destul de subțirele avantajele astea și nu mi se pare c-ar echilibra absolut deloc situația. Și atunci mă întreb…de ce naiba țin oamenii câini în apartament? Ce e atât de plăcut și interesant cu a dormi în casă cu un câine?

PS: Cum ziceam, îmi plac animalele, și îmi doresc și eu doi câini (am două sau trei rase pe care le ador), dar nu-mi voi lua decât în momentul în care voi avea o casă cu curte. Să aibă câinii unde să alerge, să aibă o cușcă unde să nu-i deranjeze nimeni, etc…mi se pare cel mai bine și sănătos pentru toată lumea.