“Fii tu însuți!”…Chiar așa?!

O idee pe care o aud repetată obsedant este “Fii tu însuți”, “Trebuie să fii iubit pentru ceea ce ești”, “Nu lăsa nimic și pe nimeni să te schimbe”, alimentată mai ales de puzderia de rahaturi de filme drăgăstoase cu happy end sau de avalanșa de citate “de viață” de pe Facebook, de genul ăstuia de-aici, din dreapta. Dar hai să-ți pun o întrebare…ce se întâmplă dacă ceea ce ești tu, de fapt, este ceva nasol (asta ca să fiu finuț și să nu zic “de căcat”)? Da, sunt unele excepții în care unor oameni nu prea ai ce le reproșa sau în care unii se schimbă din motive greșite, dar în majoritatea situațiilor sunt doar niște vorbe care ascund lașitate și o lene teribilă de a face o schimbare. Și poți s-aștepți tu mult și bine, că nu “cade” nimeni pentru tine. “Dacă vrea, tre’ să mă placă așa cum sunt, dacă nu, ura și la gară, n-am cum să mă schimb” sau “Nici mie nu-mi place, dar așa-s eu, n-am ce face”. Prostii! Și nu mă refer doar la partea sentimentală, ci în general, pentru că până acum n-am auzit pe nimeni care să își dorească să fie puturos, fără ambiție, cu curu’ cât casa sau prost grămadă sau care să își dorească pe așa cineva alături. Da, nimeni nu este perfect, dar asta nu înseamnă că nu putem măcar încerca să ne apropiem cât putem noi de mult de perfecțiune și că nu merită să ne străduim…sunt convins că nu are cum să iasă nimic rău din asta, din contră. Și toate “teoriile” de genul asta se termină invariabil cu “O să găsești cu siguranță pe cineva care o să te placă așa cum ești”. Da, o să te placă, dar asta nu înseamnă că o să-ți placă și ție. Pentru că apare o problemă mare aici…ca să și fii fericit, trebuie fie să-ți schimbi pretențiile, ceea nu mi se pare o opțiune, fie să te schimbi tu și să ajungi ce ai putea să fii, ceea ce mi se pare mult mai recompensant, chiar dacă mai dificil. Și cunosc destui oameni aflați în situații de care nu sunt 100% mulțumiți, poate nici măcar 60-70%, dar care, totuși, ezită să facă o schimbare, în orice sens.

Asta și apropo de deja enervantă “comfort zone”. O zonă din care ne este atât de greu să ieșim. Dar de ce oare? De ce trebuie să fie atât de greu să încerci să faci o schimbare, de care ești aproape sigur că o să-ți schimbe viața în bine, chiar dacă asta înseamnă să calci pe pământ nou și să simți lucruri cu care nu erai obișnuit? De ce trebuie să fie atât de greu să îți pui mintea un pic mai mult la contribuție, să te ambiționezi măcar un pic să muncești mai mult sau mai eficient sau să te hotărăști să îți miști curul de pe scaun ca să nu ajungi o legumă care obosește când urcă două scări sau pe care nu stă cum trebuie nici măcar un tricou. Ar trebui să încerci asta din când în când, o să fii uimit cât de bine te vei simți!

Și tot legat de ideea asta, alt clișeu mai este “Nu încerca să schimbi pe nimeni și acceptă-l așa cum e”. Nu pot să înțeleg ce e greșit în a încerca să schimbi pe cineva, dacă știi că acel cineva poate mai mult? Da, a nu schimba și accepta anumite lucruri este mult, mult mai la îndemână. Dar, spre exemplu, o mașină cu amortizoarele defecte merge relativ ok majoritatea timpului, dar sunt momente când vrei să simți senzații mai intense și nu poți, iar chestia asta te deranjează cumplit. Așa că dacă știi că poate merge și mai bine, de ce să nu faci un mic efort și să o repari? Nu cred că-ți va reproșa vreodată, din contra, știi sigur că ai făcut tot ce-a ținut de tine să meargă bine și să fii mulțumit de ea tot timpul. Asta, bineînțeles, în cazul în care mașină respectivă merită să-i schimbi amortizoarele și știi că-ți poate oferi senzațiile alea mai intense…că dacă nu, e simplu, scapi de ea. Da, recunosc, poate un pic cam “adâncă” metafora, dar e prima care mi-a venit în minte, probabil pentru ca că mașina mea chiar are niște probleme cu amortizoarele :)

Dar nu, noi preferăm să ne complacem în starea în care suntem și abia atunci când suntem cu un picior deasupra prăpastiei, dacă nu chiar șifonați rău de tot pe fundul ei, să ne motivăm suficient încât să facem o schimbare. Asta îmi aduce aminte de un dialog care mi-a plăcut mult tare și care mi-a rămas în minte din “The Day The Earth Stood Still” (un film slăbuț, de altfel, dar pe care-l țin minte tocmai pentru replica asta): “You say we’re on the brink of destruction and you’re right. But it’s only on the brink that people find the will to change. Only at the precipice do we evolve.” Mari vorbe! :)