“La plăcinte” înainte

Probabil că expresia asta e primul lucru care-ţi vine în cap când auzi de numele localului ăstuia minunat, “La plăcinte”, de pe Dacia. Şi dacă nu, înseamnă că ai o problemă :D

Ieri-seară am ieşit cu un prieten să bem o bere. Şi, bineînţeles, când vine vorba de astfel de activităţi, dacă cineva zice “hai să mergem undeva să nu fie în Centrul Vechi, că-mi bag p***-n el de Centru Vechi”…panică! Unde dracu’ mergem? Că n-am mai mers într-un bar în altă parte de când avea Mihai Trăistariu păr. Cel puţin nu într-unul în care să putem ajunge pe jos, de la Unirii. Aşa că ia-o frumos la pas spre Universitate, treci printre protestatarii de la Piaţa Universităţii care uniţi, salvează, şi ţine-o tot înainte spre Romană. Prima destinaţie a fost Journey Pub, pe care mi l-au lăudat mai mulţi prieteni vara asta. Ce-i drept, ei vorbeau de terasă…că, înăuntru, nu m-a dat pe spate. Drăguţel locul, dar o atmosfera destul de “studenţească”, cel puţin aşa mi s-a părut. În fine, ieşim, hai să vedem unde mai mergem. Terminus! Că şi-aşa n-am mai fost de-o sută de ani. Şi ăla de lângă el, cum dracu’ îi zice? Mai târziu vedem că Primus. Ajungem şi acolo, la fel de slăbuţ. Duminică seară, trei amărâţi la mese, atmosferă de Regie.

La care prietenul ăsta al meu zice că a trecut pe lângă un restaurant nou, undeva pe Dacia, aproape de Romană, care arată binişor şi care era full de oameni. “La plăcinte” pe numele lui. Bineînţeles, râzi un pic, că nu poţi să auzi de un local care se cheamă “La plăcinte” şi să nu râzi un pic. Dar dup-aia o iei uşurel spre el, să vezi care-i treaba. Ajungem noi acolo, găsim frumuşel o masă, ne-aşezăm, intrăm repejor în posesia a două meniuri şi dă-i şi holbează-te la plăcinte. Multe tare. Şi arată bine de tot. De fapt, bini di tăt, vorba şlagărului. Că, am aflat mai târziu, localul are rădăcini basarabene destul de puternice, fiind, de la mama lui, din Chişinău. Chiar mi s-a părut foarte familiar meniul, pentru că am avut ocazia să petrec destul de mult timp într-o familie de basarabeni unde am mâncat nişte plăcinte de nu mai puteam să mă ridic de pe scaun.

Revenind la “La plăcinte”, are şi mâncare normală, adică supe, fripturi, chestii, dar am zis că n-ai cum să vii într-un loc care se cheamă “La plăcinte” şi să nu mănânci…plăcinte. Pana mea, e la mintea cocoşului. Plăcintele, de trei feluri: plăcinte simple, plăcinte domneşti şi învârtite. Care mai de care mai frumoase şi care ţipau “Comandă-neeee!”. Ne hotărâm noi la 3 feluri, c-am zis să încercăm mai multe, că cine ştie când mai ajungem. Vine chelneriţa, comandăm frumos cele trei plăcinte (una normală şi două învârtite), când…”să ştiţi că plăcintele durează o oră”. Cââât? Da, o oră, că se fac pe loc, bla, bla. Bineînţeles că atunci când auzi asta îţi cam piere pofta de mâncare, aşa că am renunţat la plăcinte, cu lacrimi în ochi, şi-am comandat două beri şi două cheesecake (eu cu nucă şi miere, mon ami cu dulceaţă de coacăze). Bun, bun, bun! Nu ştiu dacă cel mai bun, că nu sunt chiar atât de expert în cheesecake, dar cu siguranţă super bun. Şi, de fapt, nu se cheamă cheesecake, în meniu sunt trecute “prăjitură de brânză”.

Terminăm noi deserturile, terminăm şi berile şi, când să comandăm încă un rând de beri…trece o altă chelneriţă cu nişte plăcinte în braţe. Ce să zic, dragoste la prima vedere! După o foarte scurtă şedinţă, din priviri, a cărei concluzie a fost că nu ne grăbim nicăieri, ne hotărâm şi comandăm plăcintele. Şi fix o oră mai târziu, ia ghici ce-aveam noi în faţă? Am luat o plăcintă cu caşcaval, una cu brânză sărată şi verdeaţă (trebuia să fie învârtită, dar le-a încurcat chelneriţa) şi-o plăcintă cu mere. Iniţial am vrut cu vişine, nu cu mere, dar ne-a zis că nu mai au, dar că trebuie să încercăm învârtita cu mere, că nu-i aşa cum o ştim noi. Bineînţeles că suntem uşor de dus cu zăhărelul, aşa că ne-am luat cu mere. Ce să mai zici…plăcintele sunt super-mega-bune. Cel puţin cea cu caşcaval şi cea cu mere mi-au plăcut mult tare (a avut dreptate fata cu învârtita cu mere). Nu prea sunt eu fan verdeaţă, am luat doar o gură, să văd cum e, dar prietenu’ a zis că i-a plăcut (el a comandat-o p-asta). Preţurile le găsiţi la ei pe site, au secţiune de meniu. Nu mi se par mari…plăcintele 13 lei, dar sunt destul de măricele, ceva mai mici ca o pizza, iar o porţie de învârtite e 10 lei şi sunt 3 bucăţi, mai mult decât suficient. Ca idee, noi am plecat la pachet cu jumătate dintre ele, pentru că nu s-a putut termina tot. Cred că te saturi şi dacă eşti mort de foame, d-apăi noi care-am luat de poftă.

La Placinte

Ce nu ne-a plăcut. Păi, în primul rând faza cu o oră. Nouă nu ne era foame, am mâncat de poftă, dar dacă am fi venit lihniţi, atunci cu siguranţă ne-am fi urcat pe pereţi să aşteptăm atât. Şi chiar şi-aşa, când aştepţi o oră, începe să nu-ţi mai ardă de nici o plăcintă. Deşi am întrebat (apoi am văzut şi pe site) şi se poate să dai un telefon înainte şi să le zici “dom’le, vedeţi c-ajung în juma de oră, o oră, apucaţi-vă de frământat plăcintele alea”. Ceea ce e destul de mişto. Doi la mână…chelneriţa, deşi foarte binevoitoare, un pic cam ameţită. Cheesecake-ul cu gem de coacăze l-a adus, iniţial, fără gem de coacăze (că cică n-am zis, dar nici nu scria nicăieri că există varianta cu şi fără, iar în poză avea gem…mă rog, nem problem, că s-a dus şi a pus gem pe el imediat), iar una dintre plăcinte trebuia să fie învârtită, nu placintă. Şi ce-mi place mie când chelnerii o bagă p-aia “aţi spus plăcintă, nu învârtită”…în condiţiile în care i-ai şi arătat cu deştu’ poza din meniu. În fine, e bine c-au fost bune, nu ne-am supărat prea tare şi nici n-am ars-o la bacşiş, că a fost simpatică.

Una peste alta, fain localul, iar plăcintele şi cheesecake-ul de nota 10. Nu ştiu dacă o să mă mai duc acolo prea curând doar ca să mănânc nişte plăcinte, oricât ar fi ele de bune, dar oricum, merită vizitat măcar din când în când. Deşi, dacă stau să mă gândesc, cred o să mă întorc sigur, cât de curând, pentru o învârtită cu vişine (apropo, ştiţi bancul cu vişine, da?)

PS: Pozele sunt luate de la ei, de pe pagina de facebook, sper să nu se supere pe mine.

Similar Posts

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.