The Hobbit, cam departe de Lord of the Rings

Din păcate, n-am citit niciuna dintre cărțile lui Tolkien, pentru că ai mei nu le-aveau în bibliotecă și apoi am folosit timpul pentru a face sau citi alte lucruri. Așa că nu-mi dau seama dacă acum judec scrierile lui Tolkien sau creativitatea lui Peter Jackson, pentru că nu știu cât e carte, cât e film.

Ideea e că Lord of the Rings mi-a plăcut și îmi place la nebunie. Fac maraton cu toate filmele aproape în fiecare an și nu mă plictisesc absolut deloc, chiar dacă am variantele extended (hai, bine, recunosc, mai dau skip din când în când la scenele gay cu Frodo și Sam). Așa că, probabil ca orice fan LOTR, am fost bucuros nevoie mare când am auzit că vor ecraniza și The Hobbit, mai ales că anunțau că o să fie filmat cu nu știu ce tehnologie și o să arate splendid.

Și, într-adevăr, orice pot să zici, dar filmul arată fenomenal, mai ales văzut acolo unde trebuie, adică la cinema în 3D sau la IMAX. Chiar mă uitam la LOTR înainte de sărbători și mă uitam cât de varză mi se par efectele speciale acum, ca să nu mai zic de depresia care m-a luat când mi-am dat seama că “Fellowship of the Ring” a fost lansat acum 12 ani. În schimb, The Hobbit e destul de firav față the LOTR. În primul rând poate pentru că s-au gândit ei că ar fi o idee bună să facă trei filme dintr-o singură carte (LOTR sunt trei cărți). Așa că acțiunea e de-a dreptul plictisitoare pe alocuri. Altă problemă e că personajele parcă nu sunt la fel de memorabile că în LOTR. Acolo îi știai pe toți, inclusiv pe cei secundari gen Boromir, Faramir, Elrond, Theoden, Eowyn, etc., nu mai zic de personajele principale. În Hobbit, am deja două filme văzute, și în afară de personajele comune cu LOTR și Smaug, nu prea țin minte pe nimeni. Nici măcar p-ăștia mici, care, vorba aia, sunt personajele principale. Adică pe prințul sufletului îl știu că-i Oakenshield, da’ mereu uit dacă-l cheamă Balin, Thorin, Durin, pizda mă-sii.

Plus că ce nu-mi mai place e că e mult mai de copii decât LOTR, adică cu niște glume de-alea de Bruce Willis sau Jackie Chan. Mă rog, din ce-am citit, asta e și de la Tolkien, care a ales să facă LOTR mult mai serios și mai complex decât Hobbitul.

Ce-mi place e aceeași lume fascinantă din Lord of the Rings, povestea, care deși mai firavă, e tot mișto, ca să nu mai zic că în al doilea apare personajul meu preferat, Legolas, care-a învățat niște scheme noi și rupe norma (nici acum nu pot să-mi dau seama cum de elfa nu-l place și o arde cu piticul). Ce e un pic cam ciudat e să-l vezi pe Legolas, care teoretic este mai tânăr, arătând mai bătrân decât în LOTR (unde Orlando Bloom arăta ca o puștoaică de liceu).

Una peste alta, nu zic c-am aruncat banii pe fereastră mergând la cinema, pentru că am văzut filme și mai proaste. Și chiar dacă probabil nu-l voi revedea la fel de des ca pe LOTR, sigur o să mă mai uit la el, că-i păcat de universul ăsta fascinant creat de Tolkien, plus că aștept cu interes ultima parte, The Hobbit: There and Back Again de la iarnă.